Rezultate catastrofale la simulările din Timiş. Vezi topul materiilor cu cei mai...

Rezultate catastrofale la simulările din Timiş. Vezi topul materiilor cu cei mai mulţi picaţi

0
DISTRIBUIȚI

O catastrofă – aşa s-ar putea sintetiza datele anunţate, astăzi, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş după simulările de la bacalaureat. Rezultatele sunt un semnal serios de alarmă pentru elevii care, în mai puţin de două luni de zile, vor susţine examenul de bacalaureat adevărat. Recordul absolut este deţinut de liceenii care au susţinut proba la Fizică- 76% picaţi. Şi Matematica le-a dat bătăi de cap elevilor timişeni, aici procentul de picaţi fiind de 73%. Nici cei care au ales la simulare Chimia nu au avut parte de la mult noroc, 69% dintre aceştia au luat nota sub cinci, în vreme ce 61% din elevii care au fost la testarea la Limba şi literatura română  au picat şi ei. Nici cu  Sociologia nu prea se descurcă – procentul celor picaţi este de 40%.  Probele  la Chimie, Geografie sau Istorie au fost şi ele de foc.  Aici procentul celor picaţi a fost de 35, 38, şi 32 la sută.  În schimb, s-au descurcat bine elevii care au optat pentru Informatică, unde procentul celor care au ratat simularea a fost de 6%, sau Psihologie – 8%.

Nici elevii din clasele a VIII-a nu au motive de mândrie.


Rezultatele la simularea la Matematică sunt şi aici demne de un „record” –  62% nepromovaţi. La Limba şi literatura română situaţia e puţin, doar puţin mai bună.  Procentul celor care au luat note sub cinci fiind de 45%. Doar 29% dintre cei care au susţinut proba la Limba maternă nu au promovat examenul. Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Timiş, Marin Popescu, nu a putut fi contactat telefonic pentru a oferi o reacţie vizavi de rezultate.  Acesta declara zilele trecute că mizează pe corectitudinea elevilor şi a cadrelor didactice. Un lucru e cert. Scuza cu teama cauzată de camerele de supraveghere, invocată anul trecut de elevi şi profesori pentru a justifica notele mici, nu mai ţine. Simulările s-au desfăşurat doar sub supravegherea profesorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.