600 de colindători i-au urat pe „domnii de la judeţ”

600 de colindători i-au urat pe „domnii de la judeţ”

3
DISTRIBUIȚI

„Nimeni nu mai bate-n tobe”, se aude un ordin scurt în sala cea nouă a Consiliului Judeţean Timiş. Cei 600 de colindători veniţi, bojin colidatoribojin colindatori 1astăzi, din tot judeţul, ca în fiecare an, să-i colinde pe domnii de la judeţ încremenesc.


Din boxe se aude „O ce veste minunată”. Pe la finalul colindului apare preşedintele CJT, pesedistul Titu Bojin, însoţit de prefectul Eugen Dogariu. Se aşează lângă bradul împodobit şi imediat rândurile gazdelor se îngroaşă cu adjuncţi, consilieri personali şi alţi şefi. Rând pe rând, colindătorii urează cu „roua de dimineaţă, să vă fie bine-n viaţă”. În timp ce copiii se străduiesc să ţină ritmul, Bojin discută aprins când cu prefectul când cu domnişoara subprefect. Aplaudă cu toţii, numai că la un moment dat zumzetul care vine din zona dubaşilor îi dă peste cap audiţia primului ales al judeţului. Face un semn către maestrul de ceremonii care ordonă sec în microfon „linişte, vă rog”. Continuă spectacolul „condimentat” cu două discursuri scurte. Prefectul mulţumeşte pentru colinde, în timp ce Bojin le urează „bine aţi venit în această casă nouă, pe care, cu toţii, o merităm” şi numai de bine pentru 2013. La final, alaiul colindătorilor pleacă spre Mitropolie.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.