Schi pe doage de butoi la „Cupa Veteranilor” de la Straja

Schi pe doage de butoi la „Cupa Veteranilor” de la Straja

0
DISTRIBUIȚI

schi doage straja

Peste 200 de schiori cu vârste cuprinse între 35 şi 83 de ani au participat sâmbătă, în staţiunea montană Straja, din Valea Jiului, la Cupa Veteranilor, un concurs de schi destinat persoanelor vârstnice în care una dintre probe este schiul pe doage de butoi. Concursul a început, ieri după-amiază, pe pârtia Constantinescu, din staţiunea montană Straja, din Valea Jiului,  înscriindu-se pestre 200 de persoane cu vârste cuprinse între 35 şi 83 de ani.

„Am avut trei probe în concurs dintre care cea mai distractivă a fost coborârea cu doagele de butoi pe pârtie. O parte dintre concurenţi s-au costumat şi au coborât aşa pe pârtie. Oamenii au venit din toată ţara şi au arătat că şi dacă eşti trecut de prima tinereţe te poţi distra pe pârtie”, a declarat unul dintre organizatorii concursului, Emil Părău.

Cel mai în vârstă din concurs a fost un bărbat de 83 de ani, Iosif Racoţea, din Lupeni, care a reuşit să treacă linia de sosire la schi alpin, însă a pierdut doagele din picioare la ultima proba.


„Cu schiurile încă mă descurc bine chiar dacă nu am avut parte de antrenament de ceva timp. Schiez de la 10 ani şi asta nu se uită. Cu doagele e mai greu că nu ai stabilitate aşa că am pierdut unul din picioare şi am căzut. Dar nu-i nimic. M-am simţit foarte bine şi oamenii m-au aplaudat”, povesteşte Iosif Racoţea .

Cel mai tânăr concurent, un bărbat de 35 de ani din Deva, Adrian Mihai s-a înscris în concurs cu schiuri din lemn vechi de peste 100 de ani cu care bunicul lui a trecut războiul. “Sunt schiuri din lemn de frasin. Ca să îndoaie vârfurile la schiuri au fost puse la fiert şi apoi le-au pus între butoaie şi le-au lăsat vreo două zile. Aceste schiuri au fost ale bunicului meu care a luptat în primul război mondial. Le-am adaptat puţin şi le-am pus legături cu arc de la vânătorii de munte pentru că aveau fitil de lampă pus la ele”, a spus Andrei Mihai povestea schiurilor din lemn.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.