Un bărbat a fost scos pe targă din primărie. Vezi ce i...

Un bărbat a fost scos pe targă din primărie. Vezi ce i s-a întâmplat UPDATE Care este starea bărbatului

1
DISTRIBUIȚI

IMG_8909

O întâmplare mai puţin obişnuită a avut loc astăzi în incinta Primăriei Timişoara. Un bărbat a leșinat şi a fost apoi scos pe targă din clădire. Polițiștii de la intrare spun că acesta a trecut pur și simplu prin primărie fără un scop anume. Acesta ar fi alunecat pe granit, iar mai multe persoane din instituție susțin neoficial că omul ar fi venit în audiență la edilul șef Nicolae Robu.


Imediat la fața locului a ajuns o ambulanță, iar pacientul a fost transportat la spital. Mai multe persoane l-au identificat pe bărbat ca fiind reprezentant al Fundaţiei Timişoara 89. Nicolae Robu a declarat pentru PRESSALERT.ro că „nu l-am primit în audienţă pe preşedinţele Fundaţiei Timişoara 89. Am discutat cu domnia sa de mai multe ori  l-am primit de mai multe ori, dar nu astăzi”.

UPDATE Doctorul Adriana Blagniceanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal, unde este acum internat bărbatul, a confirmat că este vorba despre un reprezentant al Fundaţiei, însă nu a făcut public numele acestuia. Blagniceanu a spus că bărbatul a alunecat pe scări, însă nu este rănit grav şi va astăzi externat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.