Ministrul Transporturilor: “GFR primeşte banii înapoi. Noul calendar la CFR Marfă va...

Ministrul Transporturilor: “GFR primeşte banii înapoi. Noul calendar la CFR Marfă va fi discutat cu FMI şi CE”

0
DISTRIBUIȚI

ramona_manescu_mana

Contul escrow de 20 de milioane de euro al GFR a fost deblocat, companiei urmând să-i fie returnată şi garanţia de 10 milioane de euro aferentă licitaţiei pentru CFR Marfă, a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, adăugând că noul calendar al privatizării va fi discutat cu FMI şi CE, informează Mediafax. „CFR Marfă, după cum bine ştiţi, îşi continuă procedura de privatizare. Zilele acestea avem întâlniri cu partenerii de la FMI şi CE şi vom discuta calendarul (…) Săptămâna aceasta, începând de mâine, ne vom întâlni şi vom discuta punct cu punct acest calendar, astfel încât la sfârşitul săptămânii, în şedinţa de Guvern, să pot prezenta calendarul în principiu agreat”, a declarat Mănescu, la o conferinţă pe tema transporturilor organizată de ambasada Marii Britanii.

Mănescu a adăugat că GFR, companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, va primi înapoi garanţia de 10 milioane de euro, aşa cum au indicat consultanţii CFR Marfă. Totodată, companiei GFR i-a fost deblocat contul escrow în care a depus 20 de milioane de euro ca avans pentru acţiunile CFR.


Secretarul de stat Cristian Ghibu nu va conduce şi următoarea procedură de privatizare a CFR Marfă, a mai spus Mănescu, răspunzând unei întrebări.

După eşecul tranzacţiei pentru CFR Marfă, Gruia Stoica a cerut comisiei de privatizare a CFR Marfă restituirea de urgenţă a garanţiei de 10 milioane de euro, precum şi a avansului de 20 de milioane de euro depus pentru a îndeplini condiţiile de preluare a companiei. El s-a declarat surprins de declaraţia Ramonei Mănescu, care afirmase că este analizată oportunitatea reţinerii garanţiei. GFR a depus o garanţie de 10 milioane de euro şi a depus un avans de 20 milioane de euro într-un cont escrow, reprezentând 10% din valoarea acţiunilor CFR Marfă pe care urma să le preia. Dacă privatizarea s-ar fi încheiat cu succes, GFR trebuia să achite încă 172 milioane de euro. Privatizarea CFR Marfă nu s-a putut însă finaliza la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei. Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor să înceapă procedurile pentru o nouă privatizare a companiei, proces care să fie încheiat până în vara anului viitor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.