Campanie PRESSALERT.ro EROI FĂRĂ GLORIE Povestea lui Victor, băiatul care își face...

Campanie PRESSALERT.ro EROI FĂRĂ GLORIE Povestea lui Victor, băiatul care își face temele-n dulap și visează să-i calce pe urme lui Jules Verne

13
DISTRIBUIȚI
copil campanie adriana matz02_resize
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

„Tata, tata” sunt primele cuvinte pe care Verabel, o fetiță ca un îngeraș, cu ochi albaștri și păr blond, le-a rostit pentru prima dată, în urmă cu câteva luni, după ce primii doi ani din viață i-a petrecut mai mult în spital decât acasă. Cuvintele nu i-au fost adresate tatălui ei natural, care nici măcar nu a dorit să o vadă când a venit pe lume, ci fratelui ei, Victor, care ar face orice să o vadă pe sora lui fericită. Băiatul de 14 ani, elev în clasa a VIII-a la Școala Generală Nr. 23 din Timișoara, este un copil model, care a fost nevoit să crească mare cu mult mai devreme. Victor este ca un părinte pentru sora lui, a învățat să-i schimbe scutecele, a fost alături de ea când a făcut primii pași și i-a arătat cu multă răbdare cum se ține o linguriță în mână. Deși jumătate din zi și-o petrece alături de Verabel, într-o cameră mică  în care locuiește alături de mama lui, copilul își face timp și pentru școală.

A privit luni întregi neputincios cum sora lui a suferit din cauza malformațiilor la inimă cu care s-a născut până să fie operată, și tocmai de aceea Victor Mathiesz visează să devină un renumit medic chirurg pentru „a le da o mână de ajutor oamenilor, nu-mi place să văd tristețe”. Pentru asta însă, tânărul este conștient că trebuie să se țină de școală și să ia note mari. Victor este printre cei mai buni elevi din clasă, cu o medie de aproape 9,50, astfel că nu a existat an în care băiețelul să nu obțină cel puțin mențiune. Anul acesta, este încrezător că va reuși chiar să ia premiul întâi, fericit că a luat doar o notă de 9. Băiatul se laudă că nu lipsește niciodată de la școală, chiar și atunci când este răcit, preferă să participe la ore, însă imediat își aduce aminte că, totuși, în urmă cu două săptămâni a lipsit nemotivat o zi. „Am vrut să plec la școală, dar când am văzut-o pe mama cum stătea singură în frig ca să facă curat în ocol, nu am mai mers și am ajutat-o”, ne mărturisește puțin stingherit Victor.

Cele trei dulapuri și nuvela ascunsă

Băiatul de 14 ani locuiește alături de mama și sora lui într-o singură cameră plină cu jucării, steluțe și îngerași din hârtie lipiți pe tavan și pereți mâzgăliți cu creionul de Verabel. O cămăruță mult prea mică pentru doi copii care au nevoi diferite. Pentru că sora lui îi rupe caietele când se așteaptă mai puțin, Victor a fost nevoit să se gândească la o soluție, să găsească un spațiu în care să le depoziteze. Astfel, copilului i-a venit ideea să-și creeze un mic birou unind trei dulapuri din cameră. Intrarea în spațiul de studiu al copilului se face prin ușa unui dulap, prin hainele puse pe umerașe, după ce pavajul din spatele dulapului a fost scos.

În spatele dulapurilor, băiatul își ține pe o măsuță cărțile, caietele, calculatorul stricat de câteva luni, dar și schițele unei cărți. Victor Mathiesz iubește Istoria și Literatura, materii la care ia tot timpul 10. Nu ratează niciun documentar transmis la televizor despre războaie și nici filmele istorice sau de aventură. De asemenea, copilul a citit toate cărțile scrise de Jules Verne pe care le-a găsit la biblioteca școlii, însă ne spune cu tristețe că mai sunt cel puțin șase volume pe care nu a avut ocazia să le citească pentru că mama lui nu-și permite să le cumpere.


„Singurul nostru venit este indemnizația mamei pentru că are grijă de sora mea bolnavă, de doar 600 de lei. Știu că dacă ar avea bani, mama mi-ar cumpăra cărțile, ar face orice pentru noi, dar banii de abia ne ajung să trăim de pe o lună pe alta și să plătim întreținerea”, povestește ca un om matur Victor.

copil campanie adriana matz01_resize

Băiețelul își dorește să calce pe urmele scriitorului său preferat, Jules Verne, și în acest sens, a început, deja, să scrie o nuvelă pe care profesoara de Limba Română i-a promis că o va publica anul viitor în revista școlii. „Era o vreme mohorâtă în toamna anului 1.687, ceața acoperea fiecare părticică a orizontului. Pe marea liniștită, vasul aluneca lin, croindu-și drum în brațul mării precum copilașul nou – născut își pune capul pe piepul mamei sale”, așa începe nuvela lui Victor, ce va avea titlul „Tărâmul lupilor”, și în care personajul principal va fi un soldat nevoit să se lupte cu creaturi înfiorătoare ca să salveze lumea.

Copilul de 14 ani își dorește ca și în viața reală să fie un mic soldat, să țină o sabie în mână, să se dueleze, și tocmai de aceea, mama lui Victor i-a făcut o supriză și, în urmă cu o lună, l-a înscris la un club de scrimă din Timișoara. Însă băiețelul nici nu visează că va ajunge să concureze pentru că nu are un costum de scrimă, care costă cel puțin o mie de euro.

Sacrificiul mamei

Agneta Ramona Mathiesz, mama lui Verabel și a lui Victor, are 40 de ani, a terminat Medicina și este o luptătoare. Imediat ce l-a adus pe lume pe Victor, soțul femeii a anunțat-o că o părăsește pentru că și-a găsit pe altcineva, astfel că Agneta a fost nevoită să-și crească singură copilul. În urmă cu opt ani, când Victor a mai crescut, femeia a decis să se înscrie la Universitatea de Medicină, în speranța că-și va îndeplini visul, acela de a deveni medic psihiatru. A reușit cu greu să termine facultatea, după ce o bună perioadă de timp a lucrat doar în ture de noaptea, iar de Victor a avut grijă și mama ei, care locuiește cu un etaj mai sus decât Agneta. Dar relația cu bunica lui Victor s-a răcit în momentul în care Agneta a rămas gravidă pentru a doua oară cu un bărbat care nu a vrut să recunoască copilul. „Mama îmi tot spunea să fac avort pentru că o fac de rușine, dar eu nu am acceptat așa ceva și de atunci nu mă mai suportă. Tot timpul mi-am dorit să am o fetiță și când a venit pe lume Verabel am plâns de fericire. Nu regret nicio secundă că nu am făcut avort, Victor și Verabel sunt viața mea”, spune Agneta.

copil campanie adriana matz01_1_resize

Femeia și-ar dori să se înscrie la rezidențiat, însă îi este imposibil acest lucru pentru că nu are cine să aibă grijă de copiii ei și nici nu-și permite să angajeze pe cineva care să se ocupe de micuți. Venitul familiei, indemnizația de 600 de lei, de abia ajunge pentru mâncare, câteva jucării și hăinuțe cumpărate de la magazinele cu îmbrăcăminte second-hand și medicamente pentru Verabel. Moș Crăciun nu le va aduce, cu siguranță, un brad împodobit micuților, ci cel mult o instalație în formă de pom de iarnă pe care mama lui Victor a lipit-o și anul trecut pe fereastra încăperii în care locuiesc cei trei membri ai familiei Mathiesz.

13 COMENTARII

    • Buna doamnă sa stiti ca nimic nu este adevarat din ce spunea (pt ca a fost mai de mult)aceasta impostoare mincinoasă.

  1. Ma bucur ca putem citi in presa si asemenea articole. Imi face si mie bine sa citesc despre adevaratii oameni invingatori si optimisti si le face si lor bine, pentru ca prezentandu-le situatia, se gasesc oameni cu inima mare care sa le ofere o mana de ajutor :).
    Continuati sa ne aratati Romania adevaratata!

  2. Romania adevarata nu este cea a mincinosilor, invidiosilor si a calomniatorilor care vor cu orice pret sa imprastie cu noroi pe oricine fiindca se simt, poate, frustrati! Ea este a romanilor CARE FAC CEVA BUN, NOBIL SI FRUMOS, A CELOR CARE REUSESC SA SE RIDICE DOAR CU AJUTORUL FORTELOR PROPRII, DEPASINDU-SI DESTINUL, CONDITIA SI LIMITELE. Acesta este si exemplul familiei lui Victor. El isi vede Visul implinit, acela de a calca la propriu pe urmele lui Jules Verne.

  3. draga Vera Bejan, ma rog, cumnata mea, dupa cum te autointitulezi tu, te rog frumos, lasa-ne in pace, nu vream sa avem de-a face cu voi niciodata, nu avem nevoie de la voi de nimic niciodata, nu v-am provocat niciodata cu nimic, nu ne intereseaza ce faceti sau cum ati obtinut ceea ce aveti. Stiu ca va deranjeaza prezenta noastra in aceasta casa, dar trebuie sa va obisnuiti cu asta. Fie ca va place, fie ca nu… te rog mult, sa iei inapoi papusile si plasa cu haine pe care ai adus-o pt Verabel si mai bine du-le la un orfelinat, unde e nevoie de ele. Noi avem de toate, slava Domnului! Nu ne trebe acum nimic. Mai ales de la tine. Este prea tarziu….Nu pot accepta nimic de la tine dupa ce m-ai facut „cersetoare pe internet” si alte calomnii. Cum crezi tu ca as putea sa sterg,doar asa, cu buretele, amenintarile voastre cu moartea si bataile primite de la voi? Asa ceva este de neiertat si de neuitat. Copilaria lui Victor ati stricat-o. Destul! Atat am vrut sa spun. Pt noi voi nu mai existati si va rog amabil, oficial si public, sa terminati odata si pentru totdeauna cu generarea oricarui CONTACT SI/SAU conflict intre noi sau in familie. Lasati-ne in pace!

  4. Iară tu doamnă dragă mai spui ca vrei sa te faci…medic cum spuneau.. …psihiatru……fată dragă TU AI NEVOIE DE UN PSIHIATRU!!!! Pe tine cineva de la protectia copilului ar trebui să te cam verifice pt ca foarte urât îți înjuri copiii si o educație exagerat de proastă le dai.Eu nu stiu dacă tu ai ce cauta intr-o institutie ca aceea unde lucrezi si dacă te-a evaluat cineva înainte să te angajeze….

  5. Si in altă ordine de idei „doamnă „…nu te-a amenințat nimeni cu „moartea „Nu te mai victimiza atâta pt ca noi …te cunoastem foooaaarte bine! …Oare oameni buni de ce într-o curte unde locuiește „victima ” toată lumea se înțelege bine in afară de această „doamnă „pt care toată lumea este era.. .Apropo ă si incercat o tentativă de intimidare dar din pacate pt dumneaei i s-a cam intors împotriva…

  6. Si apropo „doamna Mathiesz”ceea ce am obținut am obținut legal si prin cea mai cinstită muncă, dacă esti curioasă si te intereseaza eu dovedesc cu acte ce am realizat si ce am facut , oricând si oricui !!!Eu am muncit si din greu încă nu am stat pe internet sa cer pomană, ca alții!!!!!!Si mai ales nu am mințit si nu am ponegrit pe nimeni după care să imi bat joc de oamenii aceia aruncând totul la gunoi. …RUSINE SA ÎȚI FIE!!!!!!!

Dă-i un răspuns lui Vera Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.