Locuitorii din județul Timiș care au nevoie de fotolii rulante, proteze auditive, pentru picioare, aparate de administrare a oxigenului sau altă aparatură necesară recuperării medicale nu vor mai fi trecuți pe liste de așteptare.
Pentru prima dată, după cinci ani, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș a reușit să aducă la zi listele de așteptare pentru procurarea unui dispozitiv medical gratuit. Astfel, toate cererile depuse până în luna octombrie a acestui an au fost soluționate. Victor Dumitrașcu, președintele CJAS Timiș, face un apel către asigurați de a se prezenta la sediul instituției ca să ridice deciziile pentru dispozitivul medical solicitat.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanții CJAS Timiș, până în prezent au fost eliberate aproape 7.800 de aparate medicale, ceea ce a reprezentat listele de așteptare din ultimii cinci ani. Cele mai multe cereri depuse pentru achiziționarea unui dispozitiv medical gratuit au fost cele pentru proteze auditive, în jur de 1.350. „Bugetul alocat dispozitivelor medicale pe anul 2013 a fost dublu faţă de anii anteriori”, explică Victor Dumitrașcu.