Concert de lansare Nocturna Miniatures, cel de-al doilea album solo Iancu Zeno...

Concert de lansare Nocturna Miniatures, cel de-al doilea album solo Iancu Zeno Jianu, o călătorie prin diverse genuri şi spaţii

0
DISTRIBUIȚI

jianu2

Lansarea celui de-al doilea album solo al muzicianului timişorean Iancu Zeno Jianu, desfăşurată aseară în incinta Jazzissimo Lounge, le-a prilejuit melomanilor o seară în care au răsunat compoziţiile incluse pe materialul  Nocturna Miniatures (Nocturna ad minim veniam).

„Cânt o combinaţie între ambiental, experimental şi space rock, dacă ar fi să catalogăm pe stiluri. E o muzică experimentală. Proiectul acesta s-a născut cu ideea de a face acest gen muzical cu alţi oameni, dar n-a fost posibil fiindcă toată lumea e angrenată în alte proiecte. Titlul celui de-al doilea album vine de la faptul că îmi plac lucrurile mici şi inspiraţia îmi vine noaptea. Este latura mea sinceră. Piesele s-au născut fără a cerebraliza ceva anume, fără un concept pregătit dinainte.


E inspiraţie de moment“, ne-a declarat muzicianul timişorean, care face parte şi din trupa Grave For Sale.

Alături de el, pe scenă s-a aflat şi Daniel Simon, artist timișorean cu o vastă experiență muzicală, implicat în proiecte precum trupa blues-rock de coveruri Red House (Bucureşti) şi Attic Disorder (București). Spre deosebire de primul album solo, realizat acum doi ani alături de Robert Dohar, de data aceasta din spectrul sonor a dispărut trompeta şi au apărut multe sound-uri „artificiale“.

„Iniţial nu m-am gândit ca piesele acestea să fie cântate, dar odată compuse am simţit nevoia să le cânt live. De această dată e destul de mult sintetizator şi clape. Ştiu că folosirea acestor sunete artificiale nu convine unora, dar e exact ce putem avea acum. Albumul acesta e o călătorie muzicală prin diverse genuri şi spaţii. Sper să îl pot lansa şi în alte oraşe“, ne-a mai declarat Iancu Zeno Jianu.

Foto: Adriana Jianu

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.