REFERENDUMUL din Crimeea: Primele rezultate vor fi anunţate duminică seara

REFERENDUMUL din Crimeea: Primele rezultate vor fi anunţate duminică seara

0
DISTRIBUIȚI

vot in urna

Primele rezultate preliminare ale referendumului privind alipirea Crimeei la Rusia vor fi cunoscute „la puţin timp după” închiderea secţiilor de votare, la ora locală 20.00 (20.00, ora României), a anunţat sâmbătă Mihailo Malişev, preşedintele Comitetului de organizare a consultării.

Rezultatele definitive ale votului, care a început la ora locală 8.00 (8.00, ora României), urmează să fie anunţate luni dimineaţa, a adăugat el.

Tot potrivit lui Malişev, 623 de jurnalişti de la 129 de instituţii media au fost acreditaţi pentru a relata despre referendum, monitorizat de 135 de observatori străini, veniţi din 23 de ţări. Aceşti observatori vor fi recunoscuţi cu ajutorul unui ecuson roşu, iar cei locali cu ajutorul unui ecuson albastru.

Angajaţii unui institut de sondare a opiniei publice care vor anunţa rezultatele unei anchete la ieşirea de la urne vor purta, în schimb, o şapcă albă inscripţionată cu mesajul „Crimeea-Vot-Primăvară”. Acelaşi Institut de Cercetare Sociologică şi Politică din Republica Crimeea a publicat săptămâna aceasta un sondaj care preconizează că 77% dintre votanţi se vor pronunţa pentru alipirea la Rusia.

Presa va fi autorizată să filmeze numărătoarea buletinelor, care vor fi puse în trei teancuri: pentru Rusia, pentru o autonomie extinsă şi buletine nule.

Militarii ucraineni mobilizaţi în Crimeea vor putea să voteze, a subliniat Malişev. „Acest lucru depinde de superiorii lor”, a apreciat el, adăugând că a primit apeluri telefonice de la militari care spuneau că vor să voteze, dar că nu pot face acest lucru fără acordul superiorilor ierarhici.

Aproximativ 1,5 milioane de buletine de vot au fost imprimate, corespunzând populaţiei de vârstă adultă, plus unu la sută, au mai anunţat organizatorii referendumului.

Potrivit acestora, bugetul alocat consultării, acoperit integral din fondurile regiunii, se ridică la suma de 16 milioane de grivne, adică aproximativ 1,3 milioane de euro.

Referendum neconstituțional

Consiliul Europei a apreciat într-un raport preliminar că referendumul anunţat duminică privind o alipire a Crimeei la Rusia „nu este compatibil” cu principiile constituţionale, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al organizaţiei paneuropene.

Daniel Höltgen, un purtător de cuvânt al secretarului general al CoE Thorbjorn Jagland, a confirmat pentru AFP informaţii de presă din Austria şi Germania în acest sens citându-l pe ministrul austriac de Externe Sebastian Kurz.

Ministrul austriac a declarat acestor publicaţii că un raport preliminar al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept – cunoscută sub numele de Comisiei de la Veneţia, din care fac parte specialişti constituţionalişti şi care are legături cu CoE – conchide că o separare a Crimeei de Ucraina este ilegală.

Austria prezidează, în prezent, Comitetul Miniştrilor, „organul executiv” al CoE, din care fac parte miniştrii de Externe ai celor 47 de state membre ale Consiliului sau reprezentanţi ai acestora.

„Confirm anunţul ministrului austriac de Externe” cu privire la existenţa acestui raport, a declarat Höltgen.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că acest raport preliminar, care urmează să fie supus aprobării în sesiunea plenară a Comisiei de la Veneţia pe 21 martie, conchide că un asemenea referendum „nu este compatibil cu principiile constituţionale şi standardele democratice”.

Jagland, care a efectuat pe 10 martie o vizită la Kiev, împreună cu Kurz, a solicitat experţilor din cadrul Comisiei de la Veneţia să „controleze legalitatea” referendumului anunţat de către rusofoni în Crimeea.

CoE, creat în 1949, cu sediul la Strasbourg, în estul Franţei, este o organizaţie interguvernamentală din care, în prezent, fac parte 47 de state, inclusiv cele 28 de state membre UE şi Turcia.


Ucraina şi Rusia sunt membre din 1995 şi, respectiv, 1996. Obiectivele principale ale CoE sunt apărarea democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept.

O serie de lideri europeni au denunţat referendumul anunţat pentru duminică în Crimeea, cu privire la o alipire a peninsulei ucrainene la Rusia.

Cancelarul german Angela Merkel l-a catalogat drept „ilegal”. Preşedintele francez François Hollande a apreciat, sâmbătă, că această consultare nu are „nicio valoare legală”. Secretarul de Stat american John Kerry a ameninţat cu sancţiuni vizând Rusia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.