Dragă om, ai fost păcălit.
Ai idee de câte ori poți fi păcălit? Așa, într-o viață? Dacă nu ești atent – și în general, recunoști și tu, nu prea ești – atunci poți fi păcălit mereu. Chiar de mai multe ori pe zi.
E mai simplu să spui că nu ai fost atent, decât să recunoști că ai acceptat să fii păcălit, nu-i așa?
Eu trebuie să recunosc (doar pentru că e frumos, corect și ține de purificarea pe care o face lumea în Post) că am primit păcăleala vieții mele acum vreo doi ani, că din punctul meu de vedere a fost ceva dramatic din care încă nu mi-am revenit complet. Evident că aceia care au comis-o habar nu au. Sau, chiar dacă și-au asumat-o, au trecut ușor cu vederea efectele ei.
Faza cu păcăleala e că nu e întotdeauna ceva comic. Nu e ca atunci când aveam șapte ani și ne păcăleam colegii de clasă cu „Uite meteoritul – păcăleală de 1 aprilie!”
Tot gândind în jurul păcălelii am înțeles că până la urmă, dacă nu e vorba de o lecție de viață, oamenii pur și simplu se cer a fi păcăliți. E o chestie asumată. O face pentru câteva momente de visare în care ”ce bine ar fi dacă ar fi așa”. Votează mereu vorbitorul care le merge la inimă știind din start că totul e mascaradă și că nu se aleg decât cu o mare păcăleală. Și nu-s mai departe cu mult de cei care iau heroină ca să ”evadeze” într-o lume mai bună.
