Avem o mare problemă. Nu neapărat ca indivizi, ci ca întreg, ca specie, colectiv. Într-o eră în care informația e mai accesibilă ca oricând, noi alegem să o ignorăm cu bună-știință.
Avem internetul în buzunar, dar preferăm să ne uităm la poze cu pisici și să ne certăm cu „troll”-ul de serviciu, în loc să aflăm ceva util sau semnificativ. Deși am putea, doar să vrem. Și nu e vorba doar de internet aici. Avem sute de canale pe televizor, dar alegem să urmărim pseudo-vedete făcând nimic, în loc să urmărim un film documentar, despre orice ar fi el.
Și nu e doar la noi. Orice serial documentar, chiar prezentat de o mega-vedetă (cum ar fi Morgan Freeman), are, să zicem, o medie de telespectatori de aproximativ 3 milioane pe episod, în Statele Unite.
Tot acolo, cel mai banal episod din „Cele mai amuzante clipuri”, sau orice emisiune asemănătoare, depășește fără efort 6 milioane. Preferăm să vedem un idiot călcând pe-o greblă, în timp ce câinele său cântă la mandolină, acompaniat de un papagal fluent în patru limbi, decât să învățăm ceva.
Am renunțat să ne mai pese. Se moare în Ucraina? Lasă, mă, știrile, dă-i la Măruță. Ne fură conducătorii pe care (nu) i-am votat? Am treabă acum, n-am timp de prostii. Duminică votăm ca să trimitem oameni în Parlamentul European, unde încasează mii de euro pe lună fără să facă nimic? Hai, mă lasă-mă cu alegerile astea, nu vezi ce fain îi afară? Hai la un grătar! O țară vecină e afectată de cele mai mari inundații din ultimele două secole? Nu-mi mai distrage atenția. Nu vezi că joacă Steaua?
Ne vedem de treabă, fiecare pe culoarul său, privirea înainte, nu vrem să știm nimic. Dar încotro ne îndreptăm? Și de ce nu ne pasă? Când ne vom da seama că ar fi trebuit să ne pese, va fi prea târziu. Și tot nepăsătorii de acum vor fi cei mai nervoși.
