CANICULA își intră în drepturi la Timișoara. Ce PREMIERĂ fierbinte aduce Teatrul...

CANICULA își intră în drepturi la Timișoara. Ce PREMIERĂ fierbinte aduce Teatrul Național

0
DISTRIBUIȚI

canicula14

Teatrul Național din Timișoara prezintă sâmbăta aceasta o nouă premieră, Canicula de Antoaneta Zaharia.

Piesa, care va fi jucată în Studio ”Uțu Strugari” de la ora 19,00 vorbește despre familie, despre compromisuri și despre etichete. ”Orice familie este un univers „în mic”, cu legile sale – mai mult sau mai puţin scrise, mai degrabă instaurate şi perpetutate. De la „celula de bază a societății” la un infern din care participanții se chinuie să iasă – sau nu, sintagma ” o familie ca oricare alta” îşi pierde sensul”, explică realizatorii.

Ce se întâmplă dincolo de zidurile oricărei case? Ce etichete i se mai potrivesc? Acestea sunt întrebările la care încearcă să răspundă actorii.


”Protagoniștii trăiesc și visează, într-un spectacol care vorbește cu mult umor despre o generație pe care – ne place sau nu – riscăm să o perpetuăm”, arată Codruța Popov, secretarul literar al Naționalului timișorean.

canicula28

Distribuția spectacolului îi aduce împreună într-un cuplu (a)tipic pe Cătălin Ursu și Mirela Puia. Scenografia e asumată de Zzolt Fehervári, Lucian Matei realizează partea video. Spectacolul este semnat de tânăra regizoare Miruna Radu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.