Ceartă interminabilă în plenul CJT, pe tema preluării spitalului CFR din Timișoara....

Ceartă interminabilă în plenul CJT, pe tema preluării spitalului CFR din Timișoara. Bojin, acuzat că face „dovada zelului mesianic de salvare a oamenilor”

0
DISTRIBUIȚI

cjt07_resize

Discuţii ample în Consiliul Judeţean Timiş pe tema acordului scris de preluare a spitalului CFR şi a mai multor dispensare din judeţe conexe, după ce casa de asigurări a CFR s-a desfiinţat.

Consilierul judeţean PDL Marius Martinescu a comentat că „domnul Marius Craina a avut o revelaţie şi a solicitat întâlnirea consiliului de aministraţie. Materialul vorbeşte că noi preluăm patrominiul constând în clădiri şi terenuri. Noi vorbim aici doar despre activitatea medicală şi în proiectul de hotâre vorbim doar de clădiri. (…) Suntem de acord cu preluarea doar că dorim să existe un document care să prezinte scopul în care dorim să utilizăm acel spaţiu”.

Pepededistul Petru Juravle a spus că „patrimoniul nu se referă doar la judeţul Timiş ci şi la locaţii din alte judeţe.(…) Noi dăm o hotărâre şi faţă de alte locaţii cum sunt dispensare şi dacă vom merge pe modernizarea spitalului CFR care eu cred că e un obiectiv foarte important pentru judeţ”.

Liberalul Marian Vasile a menţionat că „ar trebui ca veniturile care se fac din activitatea spitalicească să fie trecute în patrimoniul consiliului judeţean ca să putem face investiţii. Eu susţin punctul de vedere al domnilor Martinescu şi Juravle. Nu putem să facem după ureche o astfel de trecere şi să ne dăm seama că nu putem face nimic pentru sănătatea cetăţenilor şi apoi găsim tertipuri să îi schimbăm destinaţia.


Noi am cerut o răgaz de meditare asupra problemei. Şi noi susţinem preluarea, dar nu în asemenea condiţii”. Pesedistul Adrian Pau a menţionat că „nu putem face o investiţie într-o instituţie care nu este a noastră. Noi vrem să preluăm acel spital, ministerul Trasporturilor nu mai vrea să aibă o cheltuială cu asta, noi vrem să îi aducem aici. Cine nu vrea, să voteze contra”.

Un atac dur a fost făcut de liberalul Liviu Cocean către Adrian Pau pe care l-a acuzat că face promisiuni deşarte cu privire la destinţia imobilului avînd în vedere că a fost consilier local pe vremea când imobilele din centrul oraşului au ajuns la rromi.

Bojin a avertizat că dacă judeţul nu preia spitalul acesta va fi închis. Şeful CJT a spus că „guvernul va decide care clădiri vor veni la judeţ şi că pentru a elabora un plan de management e necesar un studiu plătit. Vă spun eu că nici în trei luni nu vom face planul. Se poate să primi clădirea peste o lună sau trei sau deloc”. Pedelistul Alain Rus a ţipat că nu se poate ca CJT să se înhame la o nouă cheltuială când pacienţii din Spitalul Judeţean îşi cumpără medicamente.

Cearta a durat mai bine de o oră. Sătul de conflictele dintre consilieri, Bojin a ameninţat că va da jurnaliştilor lista cu consilieri care au votat împotrivă. Nervos că anterior i-a fost tăiat microfonul, Cocean i-a cerut lui Bojin să nu facă „dovada zelului mesianic de salvare a oamenilor”.

Şeful CJT a sistat discuţiile şi a conchis că trebuie să primim calul de dar şi apoi să vedem dacă are dinţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.