Aplauze prelungite la concertul de debut al formaţiei timişorene care transmite vibraţii...

Aplauze prelungite la concertul de debut al formaţiei timişorene care transmite vibraţii pozitive FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-95319961">

goodvibes [1024x768]

Concertul de debut al formaţiei timişorene Good Vibes – desfăşurat miercuri seara în incinta Jazzissimo Pub – a adunat la faţa locului un public cât se poate de numeros, care a savurat fiecare moment al recitalului tinerilor artişti studenţi la Facultatea de Muzică.

Seara a debutat cu un recital susţinut de băieţii de la Monocrom. Într-o formulă acustică (Sebastian şi Marco), tinerii artişti au „atacat” cu succes cover-uri din aria unor trupe ca Blink 182 sau Green Day şi au avut parte de aplauze din partea celor prezenţi. Băieţii care alcătuiesc formaţia Good Vibes au reuşit să-şi învingă emoţiile inerente ocirărui concert de debut şi au oferit un spectacol bine pus la punct, în special datorită efervescenţei de care a dat dovadă solistul Mihai Bîzgan, care s-a dovedit şi un entertainer de nota zece. Printre momentele care au generat ropote prelungite de aplauze s-au numărat cel în care la piesa „Te am pe tine“ – prima compoziţie proprie a trupei – pe scenă a venit prietena basistului trupei sau cele în care alături de membrii trupei a cântat şi „Vasi, debutant pe scenă“, după cum a fost prezentat.

Chiar dacă deocamdată formaţia alcătuită din Mihai Băzgan (voce), Norby Dumitresc (pian), Radu Sinitean (bass), Tibi Szalma (percuţie) şi Szili Hegyi (chitară) are la activ o singură compoziţie proprie, apariţia formaţiei este cât se poate de binevenită pe eşichierul muzical local, iar în cazul în care băieţii vor reuşi să se debaraseze de microbul acesta de a cânta cover-uri, punând accent mai mult pe creaţii proprii, Good Vibes poate deveni un nume care să conteze. După concert, amatorii de party de la fața locului au avut parte de o noapte cu beat-urile mixate de DJ D-Tone, iar în weekend distracţia continuă în acelaşi Jazzissimo cu DJ Benito (vineri) şi DJ Iceman (sâmbătă).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.