Percheziții DNA la reședința celui mai bogat român aflat în închisoare, Ioan...

Percheziții DNA la reședința celui mai bogat român aflat în închisoare, Ioan Niculae, și la SC Interagro

0
DISTRIBUIȚI

ioan_niculae_capital.ro

Procurorii DNA efectuează joi percheziții la reședința omului de afaceri Ioan Niculae, dar și la sediul SC Interagro, au declarat surse judiciare, citate de Agerpres.

Potrivit surselor citate, în acest caz ar fi vorba de un prejudiciu de peste 2 milioane euro.

Sursele judiciare au arătat că au loc percheziții la domiciliul lui Ioan Niculae, din Zimnicea, la reședința acestuia denumită generic „Domeniul Fățana” (casă de vânătoare) din apropiere de Zimnicea, la reședința din Bușteni, la fostul domiciliu al omului de afaceri, care aparține în prezent Adinei Elena Niculae, din sectorul 1 București, precum și la sediul și punctul de lucru declarate de SC Intervitt SRL — Zimnicea, sediul SC Interagro SA din Capitală, la punctul de lucru și la sediul aceleiași firme din Zimnicea.

DNA a anunțat că procurorii efectuează joi percheziții domiciliare în 11 locații situate în municipiul București și în județele Teleorman și Prahova într-un dosar privind fapte de corupție și economice.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și economice (evaziune fiscală și spălare de bani), comise în perioada 2008 — 2009.


În cursul zilei de 23 iulie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate în municipiul București și în județele Teleorman și Prahova, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA transmis joi.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Omul de afaceri Ioan Niculae se află în închisoare după ce în aprilie a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la 2 ani și 6 luni închisoare cu executare în dosarul „Mită la PSD”.

Sursa foto: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.