Medicul timişorean Viorel Bucuraş, în continuare în stare gravă, după ce a...

Medicul timişorean Viorel Bucuraş, în continuare în stare gravă, după ce a suferit un stop cardiac în timp ce consulta un pacient. Ce măsură radicală a luat familia

0
DISTRIBUIȚI

viorel bucuras

Viorel Bucuraş, şeful Clinicii de Urologie de la Spitalul Judeţean Timişoara, este în continuare în stare gravă. Medicul timişorean a suferit un stop cardio-respirator, în urmă cu aproximativ două săptămâni, în spital, chiar în timp ce consulta un pacient.


Recent, membrii familiei au luat decizia de a-l transfera la o clinică de recuperare din Germania. Astfel, astăzi, Viorel Bucuraş va fi transportat la un spital din Magdeburg cu un avion sanitar.

„Va fi transferat astăzi la o clinică de stat din Germania, aceasta a fost dorinţa familiei şi noi cu toţii am acceptat, fiind vorba de o clinică de recuperare şi să sperăm într-o evoluţie pozitivă. Medicul Viorel Bucuraş este ventilat, intubat, stare stabilă, fără modificări majore faţă de ultimele zile. Este în stare gravă. Dacă permit condiţiile meteo, în după-amiaza aceasta se va face transferul”, ne-a declarat Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean Timişoara.

Vă reamintim că după ce a suferit stopul cardio-respirator, Viorel Bucuraş a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde a fost resuscitat. Medicul a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, fiind intubat şi sedat, iar apoi a fost internat în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă de la „Judeţean”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.