BC Timișoara, la a treia ”restartare” în acest sezon. Cine sunt ultimii...

BC Timișoara, la a treia ”restartare” în acest sezon. Cine sunt ultimii transferați și ce modificare importantă nu a fost încă anunțată

0
DISTRIBUIȚI

dragan_petricevic_bc_timisoara_ucluj_TS015

”Leii din Banat” au avut parte de o iarnă tumultoasă, în care a fost părăsită de jucători de bază folosiți pe final de an. Locurile libere lăsate de Vujadin Subotic, Ivan Jelenic sau Kentwan Smith, au fost completate tot cu trei jucători străini, ultimele mutări permise pentru BC Timișoara în acest sezon. Mai mult, locul lui Milorad Perovic pe banca tehnică a fost luat de Nenad Mandic.

Americanul Smith nu a mai revenit nici el la BCT după o toamnă de subzistență în Banat. Dintre români nu mai face parte din lot nici Cătălin Petrișor. Timișorenii au epuizat numărul de transferuri permise aducându-i în locul celor plecați pe Mladen Jeremic, Veselin Veselinov și Joshua Warren.

Jeremic (28 ani) măsoară 198 cm și provine de la KK Vrșeț, fiind un fost campion mondial universitar cu Serbia, în 2011, și campion european U19 și U20. Veselin Veselinov (32 ani) e un internațional bulgar care acoperă posturile 3-4, are 2,02 metri și vine de la Rilski Sportist.


În timp ce Joshua Warren (27 ani) e un pivot de 206 cm, ce a jucat în Japonia și în D-League. Americanul e la prima experiență pe continent.

BC Timișoara și-a completat de asemenea lotul cu jucători de la formația secundă. Horațiu Covlescu, Vlad Secuianu și Vlad Butuc făcând pasul în lotul mare.

Mandic în locul lui Perovic

O surpriză neanunțată încă oficial de club e schimbarea antrenorului. Locul lui Milorad Perovic a fost luat de Nenad Mandic (foto, central) conform renasterea.ro. Cel care a mai fost pe banca ”leilor” ca ”secund” sub Costescu și Petricevic, dar și ca interimar-principal, va conduce BC Timișoara începând cu antrenamentul din această seară.

Este practic a treia schimbare de ”macaz” la echipă în decurs de mai puțin de jumătate de an. Prima echipă a fost ”tranșată” la începutul toamnei din cauza problemelor financiare. A urmat lotul 2 cu care s-a încercat restartarea, pentru ca acum, în iarnă, când echipa beneficiază se sprijinul SCM, să vină și ultimul val de modificări.

BC SCM Timișoara, cu doar două victorii în actualul sezon de LNB va juca luni, 18 ianuarie, de la ora 19, pe terenul lui BC Mureș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.