De ce nu folosește prim-ministrul Dacian Cioloș coloana oficială. Vezi ce a...

De ce nu folosește prim-ministrul Dacian Cioloș coloana oficială. Vezi ce a spus despre regionalizare, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

dacian ciolos

Premierul României, Dacian Cioloş, a declarat, astăzi, la Timişoara că nu a folosit şi nici nu va folosi poliţia pentru a-l însoţi în coloana oficială. Motivul? Bunul simţ. „Nu am folosit coloana oficială. Sunt nişte reguli minime pe care SPP-ul conform legii trebuie să le asigure, dar nu am folosit poliţia şi nici n-o s-o folosesc vreoodată. Prefer să mă trezesc cu 10-15 minute mai devreme ca să ajung la birou la timp, decât să zăpăcesc lumea de cap. Este o chestiune de bun simţ, dincolo de reguli, de protecţie. Trăim într-o societate modernă, unde indiferent că unul e ministru şi altul e muncitor, trebuie să ne simţim la fel de cetăţeni. Funcţia e vremelnică şi trecătoare”, a detaliat Dacian Cioloş, la Timişoara.

Premierul României a vorbit şi despre regionalizare, cu care este de acord.


„Cu certitudine s-ar putea schimba multe lucruri prin regionalizare. Guvernul ar putea să relanseze această discuţie, în măsura în care va putea, dar unele decizii trebuie luate la nivel politic. Un Guvern tehnocrat nu şi le poate asuma în locul politicienilor care sunt aleşi de către cetăţeni. Regionalizarea este un lucru prea important pentru România pentru ca el să fie luat doar pentru a atinge un obiectiv politic pe termen scurt. În politică, dacă nu avem şi bun simţ nu o să evoluăm, ci doar o să rezolvăm interesele pe termen scurt ale unuia sau altuia”, a mai explicat premierul.

Dacian Cioloş a mai precizat la Timişoara şi că se lucrează la o abordare diferită a modului în care este privită accesarea fondurilor europene în România. „Lucrăm să nu mai avem o percepţie cantitativă a fondurilor europene, cât la sută am absorbit, ci mai degrabă una calitativă, ce s-a făcut cu banii ăştia, ce se vede sau ce nu se vede. Nu e bine dacă absorbim 80, 90, 100% din fonduri şi aruncăm banii pe fereastră, nu se văd rezultatele”, a conchis premierul României.

Dacian Cioloş a participat, astăzi, la ceremonia în cadrul căreia Universitatea de Vest din Timişoara i-a acordat fostului preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, titlul de Doctor Honoris Causa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.