Elevă din Timişoara premiată la un concurs internaţional de idei de afaceri...

Elevă din Timişoara premiată la un concurs internaţional de idei de afaceri la Paris, mesaj pentru tineri: “Îndrăzniţi să visaţi”. Ce surpriză le-a făcut Colegiul Bănăţean celor mai buni elevi

0
DISTRIBUIȚI

elevi cnb

Două tinere care învaţă la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara au fost recompensate, astăzi, cu premiul „Elevul anului” din partea conducerii unităţii de învăţământ. Asta pentru că nu doar că sunt premiante an de an, dar şi pentru că s-au implicat în diferite activităţi prin care au ajutat societatea. Este vorba de Amelia Toth, înscrisă în clasa a XII-a, care a publicat o lucrare de istorie despre imaginea unui ziar dinainte de primul război mondial, şi de Bianca Popistaş, elevă în clasa a XI-a, care a obţinut premiul I la un concurs de idei de afaceri desfăşurat la Paris anul trecut, la care au participat reprezentanţi ai tuturor ţărilor din Uniunea Europeană.

În cadrul Galei de Excelenţă a Colegiului Naţional Bănăţean, care a avut loc astăzi la Universitatea de Vest din Timişoara, Bianca Popistaş a luat cuvântul pentru a le spune elevilor că „prin muncă şi perseverenţă veţi reuşi.


Îndrăzniţi să visaţi şi faceţi totul cu pasiune, implicaţi-vă în cât mai multe activităţi şi descoperiţi-vă pe voi înşivă”. Potrivit directorului Colegiului Naţional Bănăţean, astăzi au fost premiaţi 40 de elevi, dar şi patru profesori care au predat ani întregi elevilor care învaţă în această şcoală, iar acum se apropie de vârsta pensionării.

„Scopul Galei de Excelenţă a Colegiului Naţional Bănăţean este acela de a premia elevii care s-au remarcat în anul calendaristic precedent în activităţi şcolare, dar şi extraşcolare, pornind de la ideea că un elev valoros este acela care ştie să îmbine mai multe tipuri de activităţi. Un elev valoros este acela care, pe lângă nota 10 de la Bacalaureat, este şi un bun cetăţean. Au fost premiaţi 40 de elevi de la clasa a V-a la clasa a XII-a”, a explicat Sorin Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.