Filme, spectacole și o noapte albă, la Timișoara

Filme, spectacole și o noapte albă, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
FOTO: Acting-Out Politics

“Nuit Blanche”, un eveniment care are loc în noaptea de 7 octombrie, este o manifestare artistică anuală dedicată creației contemporane, inițiată la Paris în anul 2002, care s-a extins treptat în mai multe orașe, nu numai din Europa, ci din întreaga lume. În această seară, și timișorenii se vor putea bucura de acest eveniment, care va fi marcat de proiecția filmului “Patterns of life” de Julien Prévieux, de la ora 19,00, la Institutul Francez. Artistul este prezent, de asemenea, cu expoziția “Le lotissement”,   în cadrul celei de-a doua ediții a bienalei Art Encounters.

Cu aceeași ocazie, la Sala 2 a teatrului național, începând cu ora 22,00, va fi prezentat proiectul “Centaure” a artistului francez Franck Vigroux și a artistului belgian Kurt Haeseleert, o viziune sumbră asupra unui viitor nefiresc, în care omul, absorbit de tehnologia care și-a pus amprenta asupra întregii vieți, va dispărea.

Centrul Cultural German organizează, din această lună, un curs de teatru pentru copiii între 6 și 10 ani, un club de lectură, pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, și un atelier creativ pentru copiii între 5 și 10 ani.


În 19 octombrie, la librăria Cărturești de pe strada Florimund Mercy, de la ora 18,30, va fi prezentat filmul “Hannah Arendt”,  un portret al publicistei evreice din Germania care a devenit profesor universitar la Princeton, Yale și alte universități prestigioase din SUA. În 26 octombrie, în același loc și la aceeași oră, va putea fi vizionat filmul  “Pe când visam”, în regia lui Andreas Dresen, povestea a cinci adolescenți nevoiți să crească singuri în Leipzig la începutul anilor ’90. Cinci spectacole de dans contemporan și două workshop-uri de dans vor prezenta perspective diferite ale artelor performative într-o ediție de patru zile a Festivalului de Arte Performative, între 26 și 29 octombrie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.