SCM Politehnica Timișoara a încheiat la egalitate jocul din deplasare cu Steaua București din runda a 6-a a Ligii Zimbrilor. Elevii lui Pero Milosevic au avut atacul decisiv în ultimul minut, dar nu au găsit soluția ideală pentru a depăși defensiva celei de-a doua clasate. S-a încheiat 25-25 după un duel foarte echilibrat de la început până la sfârșit.
Pero Milosevic a mizat din primul minut pe Savic – Hrimiuc, Fenici, Marjanovic, K. Milosevic, Orbovic și Cîmpan. Încă din prima parte jocul de la Chiajna s-a desfășurat sub semnul echilibrului. Gazdele au fost primele care au condus cu mai mult de un gol diferență, dar la jumătatea primei reprize Poli a fost cea cu +2 pe tabelă. Până la pauză Steaua a revenit și a condus cu 14-12 după prima jumătate de oră efectivă de joc.
La reluare Aslanian și-a dus echipa la +3, dar bănățenii au revenit din nou pe tabelă, Cîmpan reușind egalarea la 17.
Mai mult, Orbovic și-a readus echipa, temporar, în avantaj. Cu 15 minute înainte de final tabela indica 20-20. Balanța nu s-a înclinat nici în ultimele cinci minute, când apărările au devenit mai aprige. Vegar și-a readus echipa în avantaj, doar pentru ca Leonard Ștefan să puncteze la faza următoare pentru 24-24 după un time out cerut de SCM Poli. Steaua primește 7 metri cu 150 de secunde rămase din meci și Vujic profită. Dar peste niciun minut Cîmpan restabilește egalitatea. Vujic ratează în final și alb-violeții au atacul la scurgerea ultimului minut. Moment ales strategic de Pero Milosevic pentru ultimul time out. Timișorenii nu au avut însă inspirație la ultima fază pentru a sparge barajul defensiv al roș-albaștrilor. Iar meciul s-a încheiat cu aruncarea peste, cu zid în față, a lui Krsto Milosevic.
Scorul final, 25-25, a părut să mulțumească relativ ambele echipe, SCM Poli are însă o zestre de doar opt puncte după șase runde. Timișorenii au parte, în fine, de un joc cu o echipă mai accesibilă peste o săptămână acasă, când primește replica Politehnicii Iași.
SCM Politehnica (marcatori): Orbovic 6 goluri, Hrimiuc 2, Fenici 4, K. Milosevic 3, Cîmpan 5, V. Milosevic 2, Marjanovic 1, Șania 1, L. Ștefan 1.