Muzeu dedicat începuturilor aviației mondiale, în satul natal al lui Aurel Vlaicu din vestul României FOTO

Puţină lume ştie că satul hunedorean cunoscut odinioară sub numele de Binţinţi, care aparţine astăzi de oraşul Geoagiu, este localitatea natală a lui Aurel Vlaicu, iar acum poartă numele celui care a fost unul dintre deschizătorii de drumuri ai aviaţiei româneşti, dar şi mondiale. Aici se află un complex memorial care adăposteşte o serie de inedite obiecte de patrimoniu, care reconstituie, în parte, scurta, dar însemnata viaţă a inginerului, aviatorului şi inventatorului Aurel Vlaicu.

O premieră pentru începuturile aviaţiei mondiale

Născut în 19 noiembrie 1882, într-o familie de ţărani, Aurel Vlaicu şi-a făcut studiile preuniversitare la Orăştie şi Sibiu, unde şi-a luat bacalaureatul în 1902, după care a urmat studii de inginerie la Technische Hochschule din München. A fost angajat inginer la uzinele Opel din Rüsselsheim, dar după doar un an s-a reîntors în comuna natală cu planurile pentru un planor pe care l-a construit singur şi cu care a făcut mai multe zboruri. În acelaşi an s-a mutat la Bucureşti, unde matematicianul Spiru Haret, fondator al învăţământului românesc modern şi ministru al Instrucţiunii publice pentru a treia oară la vremea respectivă, l-a angajat inginer la Arsenalul Armatei. Acolo a construit primul său avion, „Vlaicu I”, cu care a zburat în iunie 1910 pe Dealul Cotrocenilor, fără ca avionul să fi suferit vreo modificare, lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale.

Era primul avion realizat în România şi, fără să fi luat vreodată lecţii de zbor, Vlaicu a zburat aproximativ 50 de metri, la o înălţime de trei, patru metri, ceea ce, la vremea respectivă, era o adevărată performanţă. În toamna aceluiaşi an a participat la mai multe manevre militare, avionul său devenind primul avion militar al armatei române, şi a participat la marele miting de aviaţie de la Băneasa. În 1911 a construit al doilea avion, „Vlaicu II”, cu care a câştigat în 1912 un premiu I şi patru premii II la mitingul aerian din localitatea austriacă Aspern, la care au participat 40 de piloţi din şapte ţări.

Zborul din 13 septembrie 1913, când intenţiona să zboare peste Munţii Carpaţi pentru a ajunge la Orăştie, avea să-i fie fatal, căci s-a prăbuşit nu departe de Câmpina, din câte se pare în urma unui atac de cord. Avea doar 31 de ani. În anul următor, câţiva prieteni ai săi au terminat construcţia avionului „Vlaicu III”, construit în întregime din metal, care a efectuat câteva zboruri scurte, până când, în 1916, acestea au fost interzise de autorităţi. În timpul ocupaţiei germane, avionul a fost expediat la Berlin şi ultima dată a fost văzut în 1940.

Casa natală şi muzeul memorial

Casa natală a fost întreţinută de familia sa, iar la 8 iunie 1925 a fost dezvelită o placă memorială realizată de Despărţământul ASTRA Orăştie şi liceul din aceeaşi localitate, care luase numele inventatorului. Casa, aflată pe lista monumentelor istorice, se păstrează aproape neschimbată şi în 1952, la 70 de ani de la naşterea lui Vlaicu, a devenit casă memorială. S-au păstrat mai multe piese de mobilier ale familiei, unelte, schiţe de proiect ale invenţiilor lui Vlaicu, iar în curtea casei se mai pot vedea şopronul şi şura de pe vremea sa sau cazanul cu aburi pe care l-a construit, reprezentativ pentru istoria ştiinţei româneşti. La împlinirea unui veac de la tragica dispariţie a lui Aurel Vlaicu a fost amenajat un muzeu memorial, într-o construcţie nouă ridicată în vecinătatea casei natale.

Tot aici este amplasat un bust-monument al lui Vlaicu, realizat de sculptorul Dimitriu Bârlad şi dezvelit în 1933. Muzeul adăposteşte o colecţie de obiecte legate de preocupările de aviator şi inventator ale lui Aurel Vlaicu: machete ale aparatelor de zbor pe care le-a construit, diferite instalaţii şi unelte pe care le-a folosit, planşe şi schiţe, notiţe, scrisori sau diverse însemnări care scot în evidenţă întreaga sa muncă.

Printre cele mai atractive piese muzeale se află câteva obiecte personale, precum casca şi pelerina care au făcut parte din echipamentul său, aşa cum se vede în fotografiile de epocă, şi care au fost purtate la concursul de la Aspern, dar şi la ultimul zbor, o cască de motociclist, o pereche de ochelari de soare, un toc de ochelari, un ceas de buzunar elveţian, dar şi o cunună de lauri şi o cocardă tricoloră, primite de Vlaicu în semn de recunoaştere a meritelor sale.

Tot aici au fost aduse şi bucăţi din avionul cu care s-a prăbuşit şi alte invenţii ale lui Vlaicu. Echipamentul de zbor al lui Vlaicu a fost prezentat şi la o expoziţie organizată la Londra de Institutul Cultural Român.

Surse foto: ghidulmuzeelor.cimec.ro, romaniaturism.com, wikipedia, evz.ro, historia.ro