Firmele din Timiș, invitate să participe la o misiune economică în SUA....

Firmele din Timiș, invitate să participe la o misiune economică în SUA. Cât costă participarea

0
DISTRIBUIȚI

new york

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită firmele din județ să participe la o misiune economică multisectorială în Statele Unite ale Americii. Aceasta va avea loc la New York, Washington și Las Vegas, în perioada 28 august – 7 septembrie.

“În funcţie de interesul participanţilor, vor fi organizate întâlniri de afaceri menite intensificării relaţiilor comercial-economice româno-americane, identificării de noi posibilităţi de colaborare, stabilirii de contacte de afaceri directe cu firme americane interesate în a face afaceri cu parteneri români”, transmite CCIA Timiș.

Anul trecut, în perioada 20 noiembrie – 1 decembrie, 13 firme timișene au luat parte la o misiune economică similară, în cadrul căreia a fost vizitat Salonul Internațional Auto Show Las Vegas, iar cu sprijinul Consulatelor Generale ale României de la New York și Los Angeles și al Camerei de Comerț Româno-Americane au avut loc întâlniri B2B pe domenii de interes.

Costul participării la misiunea economică este 2.370 de euro pentru firmele membre ale CCIA Timiș şi include: transport cu avion pe ruta Belgrad – New York – Washington – Las Vegas și retur; cazare 10 nopți în cameră dublă la hoteluri de 3 și respectiv 4 stele; transferuri aeroport – hotel – aeroport; asistenţă din partea CCIAT pe perioada desfăşurării misiunii economice.

Data limită de confirmare este 4 mai.


Informații suplimentare (ref. documente obținere vize, program detaliat etc) și înregistrarea participării la tel. 0372 185 242 sau 0372 185 285, e-mail: dpop@cciat.ro, Diana Pop – referent specialitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.