Lucrări ale unui recunoscut artist italian, la Casa Artelor din Timișoara, în...

Lucrări ale unui recunoscut artist italian, la Casa Artelor din Timișoara, în cadrul proiectului Diplomatic Art

0
DISTRIBUIȚI

O lucrare prezentată la Bienala de Artă de la Veneţia şi o alta, câştigătoare a Marelui Premiu la Trienala de gravură şi desen din Thailanda şi intrată apoi în colecţia Muzeului Naţional de Artă din Bangkok sunt doar două din operele de artă cu care artistul italian Sandro Bracchitta doreşte să atragă publicul la expoziţia care poate fi vizitată, începând de astăzi, la galeria timişoreană Pygmalion, din incinta Casei Artelor.

Expoziţia, care aduce la Timişoara lucrări prezente în galerii şi expoziţii importante din întreaga lume, este parte a celei de-a treia ediţii a proiectului Diplomatic Art 2017/2018, generic intitulat „Casa e trasloco” (Casă şi strămutare), al cărui curator este Maria Orosan Telea.


Realizată în colaborare cu Consulatul Onorific al Italiei la Timişoara, această ediţie a proiectului Diplomatic Art a marcat împlinirea a 300 de ani de la naşterea lui Francesco Griselini, învăţat italian care, în calitate de consilier al guvernatorului Iosif de Brigido, a cutreierat Banatul între 1774 şi 1777, publicând apoi volumul „Încercare a unei istorii politice şi naturale a Banatului timişan”, prima lucrare cuprinzătoare scrisă de un străin despre istoria acestei provincii.

O primă parte a proiectului a constat într-o călătorie de studii, intitulată „Pe urmele lui Griselini”, la care a participat şi Sandro Bracchitta şi antropologul Francesco Marano şi a fost urmată de o expoziţie şi o conferinţă susţinută de antropologul italian la Timişoara. Lucrările de artă prezentate începând de astăzi la galeria Pygmalion reprezintă ultima parte a proiectului.

Sandro Bracchitta, care a debutat la începutul anilor ʹ90, este profesor de gravură la Academia di Belle Arte din Palermo şi a participat, de-a lungul carierei sale, la numeroase expoziţii internaţionale de pe întregul mapamond. Lucrările sale au fost selectate la cea de-a LIV-a ediţie a Bienalei de la Veneţia iar de anul trecut este prezent în colecţia permanentă a Cabinetului de Desen şi Stampe a Muzeului Uffizi din Florenţa.

Expoziţia deschisă la galeria Pygmalion va putea fi vizitată până în 24 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.