Vânătoarea de creiere. Consilierul din Timișoara care ajută elevii să ajungă la...

Vânătoarea de creiere. Consilierul din Timișoara care ajută elevii să ajungă la cele mai bune universități din lume

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Virgil Simonescu

Emilia Szuszmann ajută elevi din întreaga țară să fie admiși la cele mai bune universități din lume. Timișoreanca este unul dintre cei cinci consilieri educaționali din România și spune că acestă meserie i se potrivește ca o mănușă.

“Sunt expert în educație pentru că îmi place ceea ce fac și pentru că mă pricep”. Așa se descrie, în câteva cuvinte, Emilia Szuszmann. De aproximativ zece ani, timișoreanca le dă o mână de ajutor elevilor geniali din România care și-ar dori să urmeze facultatea în străinătate, dar nu știu ce pași trebuie să facă sau dacă au vreo șansă să fie admiși. De altfel, Emila Szuszmann a vizitat toate universitățile de prestigiu din țările din vestul Europei, a stat de vorbă cu profesorii, astfel că a aflat cum arată candidatul perfect pe care aceste instituții îl caută. Tocmai de aceea, și scrisorile de motivație și de recomandare ale tinerilor care visează să experimenteze viața de student în Occident, care au un rol determinant în aprobarea dosarului, sunt realizate în funcție de cerințele universităților.

Oxford, Cambridge, UCL sau Imperial College London sunt doar câteva dintre cele mai bune universități din lume la care tineri din România, și în special din Timișoara și din vestul țării, au fost admiși cu sprijinul oferit de Emilia Szuszmann. Unora li s-a părut imposibil să poată intra la astfel de instituții de prestigiu. “Deși aceste universități de top le par intangibile, eu le fac elevilor cunoscut faptul că pot fi acceptați, dacă au un dosar bine făcut. Rolul meu este să valorific experiențele tinerilor de până a lua legătura cu mine și a le transforma în aplicații de succes în Danemarca, Marea Britanie, Olanda sau alte țări dorite”, explică timișoreanca.

În fiecare an, între 50 și 100 de tineri apelează la serviciile de consiliere educațională oferite de Emilia Szuszmann, toți fiind admiși la universități din străinătate.

Emilia Szuszmann ne povestește că a terminat Facultatea de Jurnalism la Timișoara, iar în anul 2007 a plecat în Olanda, unde s-a înscris la master, la Universitatea din Amsterdam. În această perioadă, consilierul educațional a cunoscut un grup din Estonia care practica această meserie, fiind invitată să i se alăture, mai ales că România tocmai intrase în Uniunea Europeană. O perioadă a lucrat împreună cu membrii acestui grup, astfel că a intrat în contact cu reprezentanți a numeroase universități din țările occidentale, iar apoi a susținut prezentări în licee cu privire la facilitățile oferite tinerilor din România care doresc să studieze în străinătate. După ce grupul din Estonia a renunțat, Emilia Szuszmann a luat decizia de a continua să practice această meserie singură, încântată fiind că poate să își pună în practică toate calitățile.

“Am terminat jurnalismul, am și lucrat o perioadă în domeniu, dar am găsit această profesie care mi se potrivește ca o mănușă, pentru că folosesc tot ce știu: calitățile de scris, abilitățile de comunicare, creativitatea. După ce grupul din Estonia s-a retras, am vrut să continui singură. Îmi amintesc că am luat avionul și m-am dus în Danemarca, în Anglia, unde știam că sunt universitățile, și am semnat contracte direct cu ei pentru a-i reprezenta. Și acum primesc broșuri și informațiile de care am nevoie de la universități”, povestește Emilia Szuszmann.

“Sunt foarte căutată

Timișoreanca explică faptul că meseria de consilier educațional presupune multă muncă. La început, când în România nu exista această modă a plecatului la studii în străinătate, Emilia Szuszmann spune că, în fiecare lună, vizita un oraș din România, cu scopul de a prezenta oferta educațională a universităților din Europa în cât mai multe licee.

“La început nu a fost ușor, să bați din ușă în ușă, să fii primit în licee. Lumea nu știa cine sunt, ce doresc. Acum s-a ajuns că sunt foarte căutată, în comparație cu acum cinci ani, de exemplu, când încă mă chinuiam să merg prin țară și să bat la uși. Promovez studiile în străinătate pentru că pot să însemne oportunități pe mai departe pentru tineri, un loc de muncă bine plătit. De când vizitez liceele din România, numărul românilor admiși la universitățile de top zece din Marea Britanie a crescut foarte mult”, spune Emilia Szuszmann.

De altfel, numărul tinerilor din România interesați să studieze în străinătate a crescut, în ultimii anii. Potrivit statisticilor, dacă în anul 2011 au aplicat 1.940 de persoane din România la universități din Europa, în 2015, numărul tinerilor a ajuns la 2.450. De asemenea, România ocupă locul patru în Europa în ceea ce privește numărul studenților care învață în universități din străinătate.

“Ocupăm locul patru în Europa la trimis studenți în străinătate, ceea ce mi se pare un lucru extraordinar în comparație cu puterea financiară a părinților din România, care fac un mare sacrificiu”, consideră Emilia Szuszmann.

Consilierul educațional povestește că admiterile la universitățile din țările europene s-au finalizat la mijlocul lunii ianuarie, iar din cei aproximativ o sută de tineri care i-au cerut sprijinul pentru a-și pregăti dosarul de înscriere, trei fete din Timișoara au intrat la Oxford și Cambridge.


“Cele trei fete sunt foarte bune. Pentru a fi admise, au trebuit să treacă de un interviu, dar la acel interviu sunt invitați foarte puțini, iar aici intervine rolul meu, de a-i convinge pe reprezentanții universităților să-i accepte la interviu”, detaliază consilierul educațional.

Românii, buni studenți

Timișoreanca ne explică faptul că universitățile de top din Marea Britanie, dar și din restul Europei, sunt interesate să aibă studenți români, reprezentanții instituțiilor fiind încântați de calitatea acestora, dar și pentru că sunt serioși.

“Eu, în general, vizitez universitățile din Europa. Universitățile cheamă agenți din toată lumea pentru a-și arăta facilitățile, iar noi promovăm mai departe ceea ce oferă ei. Merg în toată țara, din liceu în liceu, și promovez ofertele universităților din străinătate. Eu le dau elevilor informația de acolo și le spun ce trebuie să facă pentru a fi acceptați, cum să-și construiască dosarele. Eu văd ce au ei nevoie, ce caută la un student și pot să-i ajut să realizeze dosarele, pentru că știu pe ce să pun accent. Universitățile din străinătate sunt deschise, caută mai ales studenți români pentru că sunt mai ales buni matematicieni și informaticieni. Când află că ești român, ei știu că ai o educație foarte bună și că ești competitiv, pentru că liceele sunt bune în România, la noi este prost sistemul universitar”, ne-a explicat Emilia Szuszmann.

Consilierul educațional spune că cele mai căutate domenii de studiu în străinătate sunt Informatica, Business, Drept și Criminologie, precum și Arhitectura. Iar sistemul din Marea Britanie, de exemplu, este total diferit de cel din România, unde se pune mult accentul pe interacțiunea dintre student și companie.

“Este importantă investiția pe care aceste universități o fac constant în echipamente, în facilități, în educație. O singură universitate alocă milioane de lire anual în acest sens și poate de aceea și oferă ceva ce poate în România este mai greu. De exemplu, cineva care este student la robotică are acces pe gratis la toate echipamentele, la tot ce are nevoie pentru a realiza un robot. Mai mult decât atât, ți se face legătura cu companiile, ești pus într-un contact real, mergi la ei, faci proiecte, concurezi cu alte echipe. În Anglia, anii unu și doi îi faci la școală, anul trei în industrie, ești angajat și ești plătit cu minim 14.000 de lire pe an, iar în anul patru te întorci iar la școală. Iar acel an în care lucrezi te face super angajabil. Am copii care de abia au terminat facultatea și sunt angajați cu salarii de minim 5.000 de lire pe lună”, a afirmat Emilia Szuszmann.

„Șansă ca tinerii să devină profesioniști”

În România sunt doar cinci consilieri educaționali, dintre care patru sunt firme mari și doar Emilia Szuszmann practică această meserie singură, despre care spune că a învățat-o “din mers”, fiind una nouă în țara noastră.

Rolul Emiliei Szuszmann este esențial atunci când vine vorba de redactarea scrisorii de motivație, precum și a celei de recomandare din partea unui profesor. De altfel, o scrisoare de motivație convingătoare contează între 50 și 70% în acceptul dat de universitate.

“Începem pregătirea dosarului cu o vară înainte de admitere. În momentul în care discut cu elevul, îi știu nivelul și atunci îi propun acele universități la care cred eu că are 100% șanse să fie admis, pentru că știu cerințele universităților, știu exact fiecare cât cere la BAC, dar și ce se cere pe timpul facultății. Poate tu intri la universitatea preferată, dar realizezi că nu faci față. Consilierea educațională oferită de mine constă mai ales în realizarea scrisorii de motivație, care contează enorm, între 50 și 70%. Esența ajutorului meu este în facerea acelor scrisori de motivație, îi ghidez pe elevi. Sunt 644 de cuvinte în care ei trebuie să îi dărâme pe cei de la facultate. Nu trebuie niciun cuvânt irosit, totul trebuie bine gândit. Eu mă întâlnesc cu reprezentanții universităților și mi-au spus că sunt absolut sătui de introducerea precum «de când sunt mic mi-a plăcut nu știu ce». Ei citesc mii de scrisori. Noi le dăm două palme de la început și îi ținem în continuare în priză până când zic, «da, vrem»”, explică timișoreanca.

Emila Szuszmann consideră că acești tineri care aleg să plece la studii în străinătate, la universități de top, au singura șansă să devină profesioniști.

“Mulți vorbesc că ne pleacă tinerii, dar eu cred că este singura soluție ca ei să devină profesioniști și să se întoarcă eventual în România. Nu văd altă soluție, decât prin educație. O să vedem peste câțiva ani dacă se întorc în țară, ei își caută oportunități acolo, își văd de treabă, lucrează. Sunt nevoiți să fie serioși. Plus că părinții nu te pot susține financiar și atunci trebuie să lucrezi, toți lucrează. Au salariu între 6 și 10 lire pe oră și au voie să lucreze 20 de ore pe săptămână. (…) Meseria de consilier educațional mi se pare genială, pentru că pot să-mi folosesc creativitatea, călătoresc foarte mult și simt că contribui cu ceva. Eu sunt fericită că datorită muncii mele a crescut considerabil numărul elevilor, din vest mai ales, acceptați la universități de top. Eu le spun tinerilor mereu că nu e imposibil și s-a arătat a fi posibil”, a conchis Emilia Szuszmann.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.