„Fachirul” din Mehala. Povestea impresionantă a lui Rudolf Kotormany, fotbalistul de patru...

„Fachirul” din Mehala. Povestea impresionantă a lui Rudolf Kotormany, fotbalistul de patru ori campion cu Ripensia Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Rudolf Kotormany, născut la 22 ianuarie 1911, la Timișoara, în cartierul Mehala, face parte din categoria fotbaliștilor formați pe maidanele miraculoase de la periferia orașului. În locurile ce aveau să fie denumite „Copacabana Timișoarei”, copil fiind, era partener de joacă cu alții ce, peste ani, aveau să facă parte din cele mai titrate echipe ale Timișoarei, Chinezul și Ripensia.

Cariera măhăleanțului care avea să participe alături de România la Campionatul Mondial din 1934, din Italia, a fost amenințată încă înainte de a începe. Din pricina faptului că Francisc, fratele său, a avut un accident grav în timp ce juca fotbal, părinții au vrut să-l protejeze pe Rudolf, astfel că visul său de a face performanță în jocul iubit al copilăriei a fost pe cale să fie curmat.
Ajutorul a venit însă chiar de la Francisc, care l-a încurajat, iar la vârsta de 10 ani l-a dus la Fortuna, pentru care a evoluat timp de șapte ani. Aici s-a format pentru a fi părtaș la anii de glorie ai Ripensiei, alături de care avea să devină cvadruplu campion național și dublu câștigător al Cupei României, eliminând-o pe Milan din Cupa Europei Centrale, după o victorie cu 3-0, la București, în fața a 30.000 de spectatori.

Strungar de meserie, Rudolf se simțea cel mai bine pe postul de half centru, din pricina spațiului pe care-l avea, fiind, de atlfel, recunoscut pentru jocul său precis, tehnic, dar mai ales pentru pasele sale lungi, prin care dădea startul iureșului de 15 minute al Ripensiei, lansându-i pe extreme fie pe Bindea, fie pe Dobay.

„Pentru ca această pasă lungă să fie și precisă, făceam zilnic zeci și zeci de astfel de pase. Eu aș numi sfertul de oră al Ripensiei ‘avalanșă în plină vară’” – Rudolf Kotormany

De ce „Fachirul”?

„Fachirul”, care poate fi folosit cu sensul de hipnozator, scamator sau îmblânzitor al animalelor de la circ, s-a lipit ca o etichetă de Rudolf Kotormany în urma unui turneu. Debutant pe postul de half centru, Kotormany i-a iritat la culme pe adversari prin faptul că ajungea mai tot timpul primul la minge, iar mai apoi, cum spun fotbaliștii, „o ascundea”. Unul dintre frații Stroc, jucător la Târgu Mureș, care nu l-a putut depăși pe timișorean, i-a spus că este fachir, denumire preluată ulterior atât de coechipieri, cât și de prietenii din afara terenului sau de presa sportivă. Însă „Fachirul” avea să se transforme în „Bebi” peste șapte ani, atunci când Dobay, coechipierul său de la Ripensia, l-a poreclit astfel după numele unui elefant de la un circ cehoslovac.

Un sezon la Chinezul, istorie la Ripensia

Kotormany a ajuns la Chinezul în 1927, după ce anii de glorie ai echipei au apus. În 1928 a venit în curtea Ripensiei, călcându-le pe urme celor cu care s-a format în Mehala: Beke, Raffinsky, Zombory sau Burger. Și cu aportul mamei sale — care i-a interzis să se mute la Oradea, acolo de unde primise o ofertă tentantă —, „Fachirul” a rămas pe Bega și a cunoscut culmile fotbalistice în tricoul Ripensiei.

Rudolf Kotormany s-a remarcat și prin jocul său aerian.


La unele lovituri libere, ripensiștii alegeau să nu facă zid în fața mingii, folosindu-l ca „obstacol” doar pe „Fachir”. Detenta sa era impresionantă, mai toate mingile lipindu-se de el. „Ripensia nu făcea zid la loviturile libere, deși zidul era deja la modă. În schimb, Kotormany se plasa singur la 9 metri de locul execuției. Simțea mingea, indiferent de viteză, și punea capul. Aproape toate mingile se izbeau de capul său. Și, fiindcă a venit vorba despre jocul de cap, trebuie să recunoaștem că acela al lui Kotormany a rămas neîntrecut. Ani la rândul a făcut să dispară ca prin farmec mingi de pe capul lui Sindelar sau Sarossy. Kotormany a dominat tot terenul. Avea o detentă impresionantă, scotea mingile din careul propriu și era foarte periculos în careul advers, îndeosebi la cornere”, avea să spună fostul său coleg, Blasius Hoksary, în cartea „Ripensia – nostalgii fotbalistice”.

După ce a câștigat pe plan național tot ce se putea cu Ripensia Timișoara, alegându-se totodată cu multe accidentări, printre care și o fisură a gleznei piciorului stâng după o finală de campionat național împotriva lui Venus București, Kotormany a agățat ghetele în cui și s-a făcut antrenor. Nu înainte însă de a mai evolua un sezon pentru CFR Timișoara, unde a avut ambele roluri, ca mai apoi să pregătească de pe bancă echipele din Hunedoara, Cugir și Oțelu Roșu.

„Tricolor” de 9 ori

Deși nu a marcat niciodată pentru selecționata de fotbal a României, Rudolf Kotormany a îmbrăcat de 9 ori tricoul naționalei. De departe cea mai frumoasă amintire o reprezintă o victorie a României cu scorul de 5-0 în fața Iugoslaviei, partidă consumată în data de 11 iunie 1933. S-a remarcat ca fiind printre cei mai buni jucători de pe teren.

În partida de pomină împotriva vecinilor de la sud-vest, Kotormany ar fi trebuit să fie rezerva lui Steinbach, care s-a îmbolnăvit și i-a lăsat locul timișoreanului ce pe atunci avea doar 22 de ani. Ulterior, publicațiile din acea zi l-au catalogat drept „stăpânul terenului”.

Rudolf Kotormany a trăit ultima parte a vieții la Timișoara. La vârsta de 72 s-a stins din viață, fiind înmormântat în data de 2 august 1983 în cimitirul de pe Calea Șagului.

„Ei bine, și noi, copiii din Mehala, am învățat fotbal lăutărește. Fără să ne întrebăm de ce și cum. Fără poziție de bază. Fără pendulări. Fără centru de greutate…” – Rudolf Kotormany în cartea „Finala se joacă astăzi”, de Ioan Chirilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.