La începutul secolului XX, cartierul timișorean Mehala a fost pepiniera selecţionatelor României, terenurile virane călind viitori fotbalişti desăvârşiţi.
În epoca modernă a fotbalului, marile talente sunt pregătite să devină staruri mondiale în academiile ultramoderne construite de cluburile importante ale lumii. Tarlaua prăfuită sau betonul rigid din fața blocului reprezintă acum doar o etapă uitată în drumul micilor fotbaliști către gloria eternă. Zeci de milioane investite în dotări de ultimă generație care să asigure confortul pentru ca barielele performanței să fie constant depășite. Însă lucrurile nu au stat tot timpul astfel.
Acum aproximativ mai bine de un secol, înainte ca fotbalul din România să fie dominat de echipele de pe Bega, cartierul Mehala din nord-vestul Timișoarei avea să devină izvorul fotbalistic nu doar al orașului, dar și al României. Numărul important al jucătorilor timișoreni de renume născuți la începutul secolului XX în cartierul timișorean îi poate determina pe unii să creadă că cele frumoase meciuri de fotbal nevăzute, despre care nu a scris nimeni, au avut loc pe întinderile virane din Mehala. Au existat ani în care „scheletul” naționalei României era format din fotbaliști născuți în zona care, înainte să fie alipită Timișoarei, era un sat separat.
Din punct de vedere etimologic, numele pe care-l poartă cartierul provine din limba turcă și înseamnă mahala, suburbie. Însă acei copii care s-au „izolat” în fotbal într-o margine a Timișoarei aveau să contribuie semnificativ la anii în care se turnau bazele sportului rege.
Decada „chinezească”
În primii zece ani ai secolului XX, maidanele din Mehala au reprezentat, de fapt, terenurile pe care s-a clădit o bună parte a legendarei echipei Chinezul Timișoara. Nu doar Wetzer I, Mihai Tanzer și Emeric Vogl, dar și Ladislau Raffinsky, Adalbert Ritter sau Ion Zelenak au ajuns de pe terenurile improvizate ale cartierului timişorean, în fotbalul internaţional.
Măhăleanțul Rudolf Wetzer s-a născut în 17 martie 1901. Nu doar el, dar și ceilalți, doi copii ai familiei Wetzer, Ștefan (II) și Ioan (III), au făcut performanță în fotbalul românesc, după ce au început să-l joace în Mehala, câștigând de două ori Cupa României cu Rapid, în 1941 și 1942, dar nu înainte ca ambii să treacă pe la Chinezul Timișoara.
Rudolf Wetzer, căreia i se mai spunea și „marele Rudi”, a fost căpitanul naționalei României la Campionatul Mondial de la Montevideo, din 1930, unde i-a condus din teren și pe alți vecini de cartier precum Raffinski sau Vogl. Alături de Chinezul Timișoara a câștigat două campionate naționale (1926 și 1927), apoi, în Ungaria, cu Ujpejt Budapesta, a devenit campion, a câștigat Cupa Ungariei, Cupa Europeană Intercluburi și a evoluat în naționala maghiară de fotbal. A adunat 17 selecții pentru România și a fost considerat unul dintre cei mai buni atacanți din perioada interbelică, de pe teritoriul țării. A murit în 1993, în Israel, la Haiffa.
Alături de Chinezul Timișoara, Mihai Tänzer a câștigat șase titluri de campion național și două Cupe ale României în perioada 1921-1927. Născut la 7 februarie 1905, la Timișoara, măhăleanțul evolua pe posturile de inter drept și inter stâng și era considerat un bun conducător de joc, un fotbalist tehnic. A fost selecționat de 10 ori în naționala României, alături de care a participat la JO de la Paris, din 1926.
Emeric Vogl a început să joace la Chinezul la 17, în 1921, făcând parte din generația de aur a trupei de pe Bega. A fost cvintuplu campion național, iar mai apoi a plecat la Juventus București, unde a mai câștigat încă un titlu. Vogl a participat la două Campionate Mondiale în tricoul României (1930 și 1934), fiind selecționat de 27 de ori.
Campionii din Balta Verde
Potențialul Mehalei de a da talente fotbalistice a fost desăvârșit în anii ce au urmat. De produsele fotbalistice ale cartierului s-a bucurat Ripensia Timișoara, la anii săi de dominaţie contribuind fotbaliști căliți pe terenurile improvizate din Mehala.
Probabil unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști din Mehala, Vasile Deheleanu s-a născut în 12 august 1910, și avea să fie cunoscut, peste zeci de ani, ca fiind „cel mai longeviv ripensist”, trecând în neființă la aproape 93 de ani mai târziu, în 1993.
A câștigat cu Ripensia Timișoara de patru ori titlul de campion și de două ori Cupa României, în perioada 1932-1938.
La debutul său în naționala României, în 29 aprilie 1934, contra Iugoslaviei, a fost desemnat cel mai bun jucător român de pe teren.
Deși s-a născut în localitatea timișeană Valcani, în 1910, Grațian Sepi a început fotbalul pe maidanele din Mehala. Cei mai frumoși ani ai carierei i-a petrecut la Cluj. A câștigat două titluri de campion național, cu Venus București și Ripensia Timișoara. A îmbrăcat de 23 de ori tricoul naționalei României, pentru care a înscris 15 goluri, remarcându-se într-un duel direct cu Ungaria, din 1933, câștigat cu 5-1, în care Sepi II a marcat de patru ori.
Zoltan Beke a făcut parte din marea echipă a Ripensiei Timișoara, câştigător de patru ori al titlului de campion național și de două ori al Cupei României. A făcut parte din atacul lui „Ripi” devenit celebru, împreună cu Bindea, Ciolac, Schwartz și Dobai. Alături de alți jucători care au ajuns să îmbrace tricoul Românei, a început să joace fotbal pe câmpul de la Balta Verde, din Mehala. Era considerat un fotbalist rafinat, cu mare precizie în loviturile sale. A fost selecționat de șase ori, evoluând pe posturile de inter drept și extremă dreaptă.
Rudolf Kotormani era recunoscut pentru jocul său aerian, fiind imbatabil la duelurile aeriene. Deja a jucat și la Chinezul, măhăleanțul născut la 22 ianuarie 1911 a trăit gloria alături de Ripensia Timișoara, pentru care, în perioada 1931-1942, a avut 146 de apariții și a marcat 11 goluri. Cel poreclit „Fachirul” evolua pe postul de half-centru și a totalizat 9 selecții în naționala României.
Nu toți copiii născuți în Mehala au dorit să evolueze pe teren. Dimitrie Pavlovici s-a consacrat pe postul de portar, iar în poarta Ripensiei, după ce a fost rezerva lui Zombori, a intrat în 1934, la vârsta de 22 de ani, într-o victorie contra lui Juventus București, scor 3-0. A câștigat de două ori Cupa României și de patru ori titlul de campion cu „Ripi” și a fost selecționat de 18 ori în naționala României. Porecla „pantera neagră” a primit-o din pricina tricoului pe care-l purta, ce avea culoarea albastru închis, cu guler alb, dar și datorită plonjoanelor sale.
