Se negociază noul contract pentru curățenie în Timișoara. FALT cere sprijinul asociaţiilor...

Se negociază noul contract pentru curățenie în Timișoara. FALT cere sprijinul asociaţiilor de proprietari

0
DISTRIBUIȚI

Aveţi probleme legate de serviciul de salubritate? Anunţaţi în scris situaţia la cei de la Federaţia Asociaţiilor de Locatari din Timişoara, iar organizaţia va putea discuta situaţia cu cei de la Retim. Societatea a obţinut serviciul de salubritate al oraşului pentru următorii ani, iar în aceste zile se negociază noul contract, iar pentru o cât mai bună formă finală sunt necesare o serie de informaţii. Asociaţiilor de proprietari li se solicită să dea curs solicitării de informaţii legate de relaţia asociaţiilor de proprietari cu Retim despre numărul de persoane sau pubelele utilizate, dar şi despre problemele apărute în activitatea de salubrizare.

Federatia Asociațiilor de Locatari Timișoara Retim Timișoara a anunţat că Retim va presta în continuare serviciul de colectare, transport şi depozitare a gunoiului în municipiul Timișoara pe baza unui contract cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiș pe o perioadă de 10 ani.


Ca urmare a noului contract câștigat de Retim în Timișoara, urmează în perioada următoare să se încheie noi contracte cu utilizatorii (asociații de locatari/proprietari, persoane fizice, agenți economici).

FALT a anunţat că a început negocierea noului contract ce urmează a se încheia cu fiecare utilizator, iar în momentul în care se va accepta un contract corect va informa din nou clienții pentru a se semna noul acord, sau după caz, de a nu semna acel contract, dacă el conține unele prevederi care nu pot fi acceptate. În consecinţă, pentru a exista un contract cât mai corect, reprezentanţii asociaţiei solicită asociațiilor de locatari/proprietari să dea curs solicitării Retim. „În acest sens se vor purta discuții cu fiecare asociație în parte, referitor la numărul de persoane, numărul de pubele, pubele care nu mai corespund, insuficiente, intervalul în care se ridică gunoiul, alte probleme ce le au asociațiile. Facem precizarea că stabilirea exactă a numărului de persoane este foarte importantă atât timp cât tariful pe persoană depinde de raportarea corectă a numărului de persoane. Rugăm asociațiile de locatari/proprietari, persoanele fizice care au probleme în relatia cu Retim să ne sesizeze să le putem discuta cu conducerea Retim, pentru a găsi o rezolvare cât mai corectă”, au anunţat cei de la FALT.

În cazul în care asociaţiile au probleme în relaţia cu Retim sunt rugaţi să se adreseze celor de la FALT, în scris, cât mai bine documentat, pentru a putea să le prezentăm celor care ar putea să le rezolve.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.