Proiecția filmului Bodrog, cu invitații speciali Makunouchi Bento și Mihai Sălăjan VIDEO

Proiecția filmului Bodrog, cu invitații speciali Makunouchi Bento și Mihai Sălăjan VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 20, la Casa Artelor (str. Augustin Pacha, nr. 8) la vizionarea filmului Bodrog, un mockumentary despre viaţa şi miturile dintr-un sat aproape dispărut din județul Arad. La proiecție vor fi prezenți regizorul Mihai Sălăjan si componenții duetului Makunouchi Bento, autori ai coloanei sonore. În cazul în care vremea e îngăduitoare, proiecția celor de la Marele Ecran se va desfășura afară, în Curtea cu Castan, altfel va avea loc în Sala Studioart.

Premiera filmului Bodrog regizat de arădeanul Mihai Sălăjan (Selfmademusic), scris în colaborare cu Dr. Ștefan Tiron, a cărui muzică a fost compusă de timișorenii de la Makunouchi Bento, a avut loc în luna iulie, în incinta Sălii 2 a Teatrului Național Timișoara. „Bodrog” e un pseudo-documentar aproape de groază, a cărui acțiune are loc în sinistrul sat Bodrogu Vechi. Filmul urmărește un grup de artiști obosiți, care se alătură unei șederi artistice în Bodrogu Vechi, doar pentru a descoperi ceva ascuns în istoria satului.


Acest film folosește o formulă netradițională de a spune o poveste, combinând stilul de filmare documentar cu obișnuitele didascalii regizorale, subtitrări conștiente (care își bat joc de filmul în timp real, similar cu „Mystery Science Theatre 3000” [„Teatrul Misterului Științei 3000”] și cu muzica experimentală compusă de Makunouchi Bento. O combinație între ‘found footage’ și ‘mockumentary’, Bodrog este un delir, un labirint vizual despre sacrificii, legende uitate reînviate la un deț de țuică și creaturi mitologice din adâncurile Mureșului.

Makunouchi Bento sau „cutia pentru prânz” japoneză e o cutie din lemn, lustruită și îngrijită, împărțită în compartimente cu bunătăți culinare. Probabil că acest fetiș corespunde celei mai familiare imagini a mediului domestic japonez. Interpretând cutia ca obiect, dar, în același timp, ca metaforă, Felix Petrescu („Waka X”) și Valentin Toma („Toma Carnagiu”, „FKA Qewza”) pun, în anul 2001, bazele acestui proiect muzical cinematic/ experimental/ electro-acustic. Discografia lor cuprinde trei albume și 35 de EP-uri și single-uri lansate la netlabel-uri de prestigiu, cântece incluse pe mai mult de 40 de compilații, colaborări cu artiști precum: Selfmademusic, Silent Strike, Daniel Dorobanţu, Nagz, Kaneel, Tao, Adapt, Autorotation, Ben Mono și mulți alții. După live rescoring-ul a trei filme și două documentare, plus soundtrack-ul unui joc video, timișorenii au compus muzica originală pentru primul lungmetraj al lui Mihai Sălăjan. Premiera filmului a avut loc în cadrul Ceau Cinema – Festival de buzunar.

Biletele pentru proiecția filmului Bodrog costă 10 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.