PSD Timiș, după reacția nervoasă a primarului Robu la adresa deputatului Matei...

PSD Timiș, după reacția nervoasă a primarului Robu la adresa deputatului Matei Suciu: “Să dea dovadă de decență și să își prezinte public scuze”

0
DISTRIBUIȚI

PSD Timiș a reacționat, în această seară, prin intermediul unui comunicat de presă, după ce primarul Nicolae Robu a avut o reacție nervoasă atunci când a aflat că deputatul Matei Suciu ar fi declarat că municipalitatea ar avea datorii de 200 de milioane de euro către firme care au prestat lucrări.

Astfel, edilul a precizat că „eu nu fac nominalizări, dar vă rog nu-mi răpiți nici măcar secunde și nici celor care ne urmăresc pentru ce spun tot felul de cretini”.

Pe de altă parte, Călin Dobra, președintele interimar al PSD Timiș, i-a transmis primarului Robu să se adreseze într-un mod civilizat și că gestionarea datoriilor ar trebui să reprezinte o prioritate.

„Primarul Municipiului Timişoara ar trebui să se adreseze într-un mod civilizat cetățenilor! Revedem, cu surprindere şi îngrijorare,o nouă ieşire nervoasă a primarului Nicolae Robu, prin care adresează cuvinte deloc potrivite persoanelor care nu împărtăşesc aceleaşi idei cu dumnealui sau care îşi permit să îi critice argumentat activitatea administrativă.


Am văzut în repetate rânduri cum a jignit cetățeni, jurnalişti iar acum … un deputat. Îi reamintesc domnului primar al municipiului Timişoara faptul că problemele nerezolvate ale oraşului se înmulțesc pe zi ce trece, iar dânsul, în calitate de primar are obligații față de cetățeni. Gunoiul care a „inundat” oraşul, iluminatul stradal şi transportul public sunt doar câteva din problemele cu care cetățenii se confruntă zilnic. Soluționarea acestora, gestionarea administrativă şi a datoriilor – de orice fel, ar trebui să reprezinte priorități pentru edilul Timişoarei”, a declarat Călin Dobra.

De asemenea, șeful PSD Timiș i-a cerut primarului Robu „să dea dovadă de decență şi să îşi prezinte public scuze în contextul afirmațiilor sale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.