Grave For Sale a lansat un nou videoclip: „Credem că putem face...

Grave For Sale a lansat un nou videoclip: „Credem că putem face din trupa noastră una dintre cele mai faine formații de surf“ VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
Trupa Grave For Sale a lansat un nou videoclip

După o perioadă de pauză în care au dispărut de pe radarele melomanilor, membrii formației timișorene Grave For Sale – catalogată drept „probabil prima trupă de surf – rock din România“ – revin în atenția publicului cu lansarea unui videoclip și a unui E.P. numit „Garajo“, care conține cinci piese și care anunță și noua formulă de trio: Bruno Mark Huțiu, Adi Ulmeanu și Tibi Mijea.

„Escu (n.n. Bogdan Constantinescu – fostul component al trupei) m-a chemat să cânt cu Grave For Sale la chitară. Inițial am ajuns la clape, fiindcă ceilalți trei componenți aveau o chimie prea faină. Piesele acestui E.P. au fost înregistrate în această formulă, iar ulterior Escu nu a mai venit la repetiții, având în vedere faptul că s-a concentrat pe activitatea sa de sunetist. M-am pus la bas, a început să ne placă această formulă și am început să facem chestii creative“, explică Bruno Mark Huțiu, „transformarea“ petrecută în sânul formației.

E.P.-ul „Garajo“ conține cinci piese cu influențe diferite și este precedat de apariția videoclipului „When the surf goes down“. „A fost filmat în luna august anul trecut, pe ascuns, la Ștrandul Neptun din Arad, iar regia îi aparține Dariei Nistor. Camera îi aparține lui Cristian Maghiar, un vechi prieten al trupei, care a produs și filmat și primele două videoclipuri Grave For Sale, ‘Angry surfer’ și ‘Killer surfboard’. Alături de el la cameră au mai fost Paula Scorțaru și Alexandru Huțu, iar editarea a fost făcută de Cristian Maghiar și Paula Scorțaru, videoclipul fiind produs și scris de Roxana Orz și Bruno Mark Huțiu“, spun membrii trupei.

Odată cu noul look al formației, Grave For Sale se orientează spre un stil mult mai diversificat, iar printre planurile lor pentru anul în curs se numără lansarea unui nou material discografic.

„Odată cu venirea lui Bruno, trupa capătă un plus de melodicitate, fiindcă înainte eram mult mai agresivi.


Vrem să cântăm în cât mai multe locuri și în Vest, la diverse festivaluri și în cluburi. Vrem să fim independenți, să avem genul nostru, să nu confunzi Grave For Sale cu altceva, credem că putem face din trupa noastră una dintre cele mai faine formații de surf cu diverse combinații“, spune tobarul Tibi Mijea.

Grave for Sale, înființată în 2012, este prima și posibil, în continuare, singura trupă românească de surf rock. Pe lângă a fi o trupă care atinge esența sound-ului surf rock, GFS îmbogățește conștient și treptat acest sound, creând un peisaj sonor tripant, într-un sens psihedelic, impregnându-l cu sunete de synth-uri, pian electric, sunetele unei clape Bontempi găsită aruncată la gunoi, trompetă și ritmuri de tobe extrase din trip hop, wave, ajungând chiar până la down tempo doom, pe lângă elemente consacrate cum ar fi sample-uri de voce, sound de chitară scăldat în reverb și eternul ritm de tobe Too Ta Ta Too Ta. Chiar dacă majoritatea pieselor sunt instrumentale, membrii trupei cântă pe unele piese, în măsură în care vocalul le completează și potențează. Toate piesele, precum și videoclipurile sunt produse DIY de către însăși trupă și colaboratorii săi, având ca rezultat o delicioasă amprentă lo-fi. Mulți au spus că muzica GFS ar fi potrivită ca și coloană sonoră de film.

Concertul de lansare a noului E.P. va avea loc sâmbătă 9 februarie de la ora 21 la D’arc, iar cu această ocazie trio-ul timișorean le va oferi celor prezenți și câteva compoziții noi, care nu sunt incluse în acest material discografic.

„Pe acest E.P. curg piesele mai mult spre dans decât spre psychobilly. Muzica te convinge prin cât e de naivă e și… te inspiră. Colegul nostru Adi Ulmeanu a găsit o clapă Bontempi …la gunoi al cărei sound…e unic. Avem piese pentru încă un E.P.. Nu am scos un L.P. fiindcă vrem să ne rafinăm în timp, să creștem. . Tot ceea ce facem noi este DIY. Am înregistrat, editat și masterizat piesele. Vrem să ajungem cât mai mult la esența sound-ului, să fim liberi în exprimare, să ne jucăm cu diverse jam-uri în studioul nostru, să fim variați. Avem o piesă nouă care se numește Crazy Plumbers (n.n – o trupă de psychobilly/rockabilly din șara noastră) cântată în stilul lor. Prietenii noștri de la Crazy Plumbers au făcut o piesă surf care se numește… Grave For Sale. Ne înțelegem bine, dincolo de vârstă, fiindcă avem un scop comun, dragostea de muzică. Adi e un inginer de sunet excelent, Tibi ține moralul trupei iar eu încerc să dirijez toată chestiunea, fiecare dintre noi are un rol bine stabilit“, spune Bruno Mark Huțiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.