Orașe din Timiș cu probleme majore în ceea ce privește ridicarea gunoiului....

Orașe din Timiș cu probleme majore în ceea ce privește ridicarea gunoiului. Care este motivul

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Nu doar Timișoara are probleme în ceea ce privește ridicarea gunoiului, ci și alte orașe din județul Timiș. Reprezentanții Primăriei Deta s-au plâns, astăzi, pe pagina de Facebook, că de la începutul anului trecut, întâmpină probleme majore în ceea ce privește activitatea operatorului de salubritate. În aceeași situație s-ar afla și orașele Făget și Sânnicolau Mare.

Totul a pornit de la faptul că între noua firmă care a câștigat licitația organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș și firma care gestionează stația de transfer au apărut niște probleme financiare.

„La Deta, de la începutul anului 2018, serviciul de salubritate a fost preluat de către firma Brai Cata SRL, în urma unei licitații organizate de către ADID – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș. Primăria Deta este membră în ADID, însă nu are competențe sau pârghii de intervenție asupra modului în care Brai Cata SRL își desfășoara activitatea, orice neregulă în activitatea operatorului trebuie sesizată la ADID. În momentul de față, în urma unor probleme financiare între firma Brai Cata SRl și firma care gestionează stația de transfer (locul unde sunt descărcate deșeurile colectate din oraș), firma Brai Cata SRL nu mai este acceptată să predea deșeuri, fapt care a afectat și continuă să afecteze programul de colectare în orașul nostru. Într-o situație similară se află întreaga zonă deservită de operatorul de salubritate menționat, orașe precum Făget și Sânnicolau Mare confruntându-se cu aceleași probleme în gestionarea deșeurilor”, a informat Primăria Deta,

Reprezentantanții instituției informează că, în ultimele două luni, la Deta, operatorul de salubritate nu a mai facturat cetățenii, firma aflându-se într-un blocaj.


 Mâine va avea loc o adunare generală a asociațiilor ADID, întâlnire în cadrul căreia se va discută despre aceste blocaje în ceea ce privește ridicarea gunoiului.

Vă reamintim că despre problema colectării deșeurilor în zonele Jimbolia, Sânnicolau Mare, Deta și Făget s-a discutat și la sfârșitul anului trecut, însă nu au fost identificate măsuri concrete. Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, anunța că, în urma acestor blocaje, ar putea fi afectat proiectul european de 45 de milioane de euro în cadrul căruia a fost realizat și deponeul de deșeuri de la Ghizela.

Pe de altă parte, Traian Stancu, președintele ADID Timiș, ne-a declarat că mâine va propune, în timpul ședinței, rezilierea contractelor cu cele două firme care se află în conflict, Brai Cata, care trebuie să ridice gunoiul, și Polaris, care are datoria de a transporta deșeurile de la stații la deponeul de la Ghizela.
„Voi propune demarea procedurii de reziliere a contractelor cu cele două societăți. Depozitul este blocat de Polaris, iar Brai Cata are mașinile pline de deșeuri deja colectate. Cred că rezilierea contractelor este singura soluție. Apoi urmează niște pași, rezilierea trebuie făcută de fiecare unitate administrativ-teritorială în parte, urmând să se negocieze o perioadă de provizorat cu o societate care să colecteze deșeurile. Am fost informat că în acest moment mașinile Brai Cata sunt pline de deșeuri, iar cei de la Polaris nu le primesc. Nu se colectează nimic în acest moment, tot circuitul este blocat, din cauza relațiilor dintre cele două societăți comerciale, care sunt în conflict”, a explicat Traian Stancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.