Oamenii de afaceri din Timiș s-au plâns de lipsa forței de muncă...

Oamenii de afaceri din Timiș s-au plâns de lipsa forței de muncă unui fost ministru al Finanțelor

0
DISTRIBUIȚI

Un fost ministru al Finanțelor s-a întâlnit, ieri, la Timișoara, cu antrenorii din județul Timiș, pentru a discuta despre problemele pe care le întâmpină. Este vorba de Ioana Petrescu, vicepreședinte Pro România, care a participat la o întâlnire cu Asociația Firmelor Timișene, dar și alți antreprenori locali. Temele dezbătute au vizat mediul de afaceri, dezvoltarea acestuia, predictibilitatea fiscală și modificările fiscale care afectează direct activitatea oamenilor de afaceri.

„Pro România este un partid pro business, care susține antreprenorii și pledează pentru un mediu stabil și propice dezvoltării. Aceste întâlniri cu mediul de afaceri sunt foarte necesare pentru că noi gândim un proiect de guvernare care trebuie să fie foarte ancorat în realitate și este important să știm ce își doresc oamenii și care sunt problemele cu care se confruntă în fiecare zi. Toate aceste modificări fiscale care s-au făcut în ultima perioadă, fără vreun studiu de impact, creează haos, iar cel mai bun exemplu este OUG 114”, a spus Ioana Petrescu.

Una dintre problemele ridicate de oamenii de afaceri timișoreni a fost lipsa forței de muncă, temă îndelung dezbătută la nivel local. „Știu că în această zonă a țării există problema lipsei forței de muncă, dar aici cred că trebuie să gândim pe termen lung și să concepem un proiect care să plece de la educație, adică să formăm specialiști pe domenii de activitate care să nu ducă doar la creșterea forței de muncă, ci și la creșterea capitalului uman”, a mai spus Ioana Petrescu.

Nona Micicoi, vicepreședinte al Asociației Firmelor Timișene, a subliniat importanța unor astfel de întâlniri între oamenii de afaceri și decidenții politici.


„Mă bucur că am putut avea această discuție deschisă, cu cărțile pe față, cu un om experimentat, deși tânăr, ca Ioana Petrescu, care a fost ministru de Finanțe. Este important pentru noi, ca oameni de afaceri, să fim consultați și ascultați pentru că deciziile politice care se iau ne afectează direct activitatea, în rău sau în bine. Ne dorim să repetăm astfel de întâlniri și să contribuim, atât cât este posibil, la crearea unui mediu propice antreprenorilor”, a detaliat Nona Micicoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.