În cadrul proiectului „Serile patrimoniului”, organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, sala Studio Art a Casei Artelor de pe strada Augustin Pacha a găzduit în această săptămână conferinţa „Blazoane uitate. Nobilii imperiului în cultura şi administraţia din Banatul Austro-Ungar”, susţinută de Bogdan Bumbăcilă, membru al asociaţiei Expose Architecture, care are ca principal scop promovarea identităţii culturale.
Vechea nobilime bănăţeană
O nobilime locală, care a rămas puternică până în primele secole de dominaţie maghiară, a existat în Banat încă în secolele IX-X, iar aceşti conducători locali şi-au păstrat vechile privilegii mai ales în regiunile montane. Cu timpul, mai mulţi cnezi şi voievozi români care au părăsit credinţa răsăriteană şi au trecut la catolicism au fost înnobilaţi, mai ales în comitate, organizate după modelul francez împrumutat de la Carol cel Mare, regatul maghiar exercitându-şi autoritatea pe plan local prin intermediul conţilor (comites), un titlu acordat pe viaţă. Funcţionarii regelui au dobândit privilegii însemnate din partea acestuia şi domenii întinse.
După venirea pe tron a lui Carol Robert de Anjou s-a consolidat o nobilime fidelă regelui şi un feudalism de tip central şi vest-european, constituindu-se o nobilime ereditară. Titlul nobiliar, acordat de monarh, era asociat numelui şi se regăsea în toate înscrisurile oficiale referitoare la persoana respectivă iar privilegiile erau dobândite în schimbul implicării beneficiarilor în organizarea provinciei, a serviciilor militare şi administrative aduse, ei devenind titulari ai domeniului după ce şi-au dovedit fidelitatea. După instalarea stăpânirii turceşti în Banat, nobilimea maghiară a părăsit provincia şi s-a refugiat în Ungaria sau Ardeal, vechi familii nobiliare mai fiind întâlnite în Banatul de munte, în Ţara Zarandului sau în Ţara Haţegului.
Noua nobilime din epoca modernă a Banatului
După instalarea administraţiei habsburgice şi anexarea Banatului la coroana maghiară, acceptată de Maria Tereza în 1778, au fost aduşi nobili din Ungaria care au ocupat posturile din administraţie, această nouă nobilime a comitatelor reînfiinţate având prerogative politice, administrative, financiare, judecătoreşti sau militare. Împăratul Iosif al II-lea, care deţinea în continuare autoritatea politică asupra regiunii, a hotărât ca prediile şi domeniile statului, împreună cu titlurile nobiliare, să fie scoase la vânzare de către erariu, iar cumpărătorii au fost mai ales magnaţi şi noii îmbogăţiţi, negustori care făcuseră avere mai ales din comerţul cu vite şi au reuşit să cumpere domenii întinse, primind, o dată cu domeniul, şi diplomele nobiliare. S-a constituit astfel o nouă nobilime, foarte eterogenă, de obârşie mercantilă, care se baza pe interese şi pe puterea economică, şi avea să controleze administraţia şi viaţa socială.
Mica nobilime rurală era preocupată să investească în educaţia copiilor, care erau trimişi la şcoli europene, şi reveneau apoi acasă, implicându-se în activităţi culturale, politică sau gestionarea averii familiei, considerabilă de multe ori, cum a fost cea a familiei Csekonics din Hatzfeld (Jimbolia), care cuprindea 30.000 de hectare de pământ.
Ilustre familii nobiliare bănăţene
Una din cele mai vestite familii nobiliare bănăţene a fost cea a Mocioneştilor, de origine macedo-română şi maghiarizată după stabilirea în Banat, dar care s-a implicat în susţinerea intereselor naţionale ale românilor. Cei mai de seamă reprezentanţi ai acesteia au fost Andrei Mocioni şi Alexandru Mocioni, care au militat pentru drepturile românilor, având un rol important în politica vremii. Printre proprietăţile familiei Mocioni s-au numărat conacele şi castelele de la Foeni, Bulci, Căpâlnaş, Vlaicovăţ (azi în Banatul sârbesc) sau Săvârşin, cel din urmă vândut de Ionel Mocioni-Stârcea Regelui Mihai, pentru o sumă modică.
Familia Zselénsky a deţinut, la rândul ei, domenii întinse pe întreg teritoriul Ungariei, unul dintre acestea fiind la Neudorf, sat care aparţine acum de comuna arădeană Zăbrani. Castelul familiei din sat, care fusese vizitat atât de Franz Josef în timpul manevrelor militare de la graniţele imperiului cât şi de moştenitorul tronului, Franz Ferdinand, a fost demolat cu tancurile în 1958, dar se mai păstrează parcul, care aparţine ocolului silvic, iar în biserica romano-catolică din sat se găseşte sarcofagul de bronz al fiicei împăratului romano-german Leopold al II-lea, arhiducesa Maria Anna Ferdinanda de Habsburg, care, în timpul războaielor napoleoniene, a poposit la Neodorf în drum spre Transilvania, unde s-a îmbolnăvit şi s-a stins din viaţă. Cripta din subsolul bisericii este asemănătoare cu cea a Capucinilor din Viena, unde îşi are locul de veci familia de Habsburg. Contele Zselénsky a mai avut un palat în Aradul Nou, care este astăzi un grup şcolar. El este autorul unor cărţi de sociologie şi economie socotite şi astăzi de referinţă şi a ocupat mai multe funcţii onorifice şi politice.
Biografii impresionante
O străveche familie română de la graniţa cu Banatul, care avea mai multe proprietăţi în Hunedoara, a fost cea a baronului Nopcsa. Alături de familia Kendeffy, a fost una din cele mai vechi din regiune, cu un lung arbore genealogic, de la începutul mileniului trecut. Deşi familia a fost maghiarizată, pe blazonul acesteia s-a păstrat corbul cu un inel în cioc, pentru a dovedi înrudirea cu Ioan de Hunedoara şi istoria ei este una din cele mai interesante. Baronul László Nopcsa l-a dat în judecată pe scriitorul Jókai Mór, deoarece acesta scrisese despre un baron şi tâlhar din zona localităţii Zam, cunoscut sub numele de „Faţă-Neagră”, care-i jefuia pe cei bogaţi, iar baronul s-a simţit vizat. Nepotul său, Ferenc, a fost fascinat de nişte oase fosilizate descoperite de sora sa, Ilona, şi a plecat mai târziu la Viena, să studieze paleontologia. Actualul geoparc din Ţara Haţegului îşi datorează de altfel existenţa descoperirii făcute de Ilona la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ferenc Nopcsa a fost un susţinător al luptei de eliberare a albanezilor dec sub stăpânărea turcească, a pierdut şi a recâştigat proprietăţi şi s-a sinucis la Viena după o cădere nervoasă, aşa cum reiese din scrisoarea pe care a lăsat-o, după ce şi-a împuşcat partenerul albanez, Bajazid Doda, cu care trăise 26 de ani.
Familia a deţinut şi conacul din Fărcădin (azi comuna General Berthelot), care a fost dăruit generalului francez după primul război mondial, în semn de preţuire pentru sprijinul dat în pregătirea armatei române şi a campaniilor militare.
Kornélia Hollósy de Gertenyes, născută în 1827, a fost una dintre cele mai celebre soliste de operă din Ungaria, o apreciată soprană de coloratură. Tatăl ei primise titlul nobiliar după ce cumpărase domeniul nobiliar din comuna cărăşeană Gherteniş dar conacul, construit de un văr al Kornéliei, a fost demolat în anii celui de-al doilea război, după ce ajunsese în paragină. Kornélia s-a căsătorit în 1852 la Arad cu József Lonovics, ulterior stabilindu-se cu soţul ei în Slovacia. A fost una din puţinele căsătorii din dragoste într-o epocă în care acestea se încheiau pe alte considerente.
Demnă de amintit este şi familia Ambrózy din Remetea, cu contribuţii remarcabile în apicultură şi de la care s-a păstrat vestitul parc dendrologic din Bazoş, iar la Timişoara, Jean Dejean, care a luptat alături de Eugeniu de Savoya la asediul Timişoarei, a fot înnobilat şi a primit numele de Deschan de Hansen. El a construit casa cunoscută sub numele de „Bazar”, refăcută în secolul al XIX-lea şi tot el este cel care a comandat, la Viena, statuia ciumei din Piaţa Unirii, îndeplinindu-şi astfel o primisiune făcută în timpul epidemiei de ciumă din 1738, în care şi-a pierdut familia.
Surse foto: banatulazi.ro, wikipedia.org, evz.ro, blogaradean.ro, wikimedia.org
