Ripensia şi-a revenit pe seama lui UTA. Mansour a marcat singurul gol...

Ripensia şi-a revenit pe seama lui UTA. Mansour a marcat singurul gol al unui joc cu o primă parte slabă

0
DISTRIBUIȚI

Ripensia s-a revanşat pentru eşecul de săptămâna trecută chiar pe seama UTA-ei, cea mai bine clasată dintre vestice. Ambele echipe au plictisit în prima parte, dar roş-galbenii au fost mai periculoşi şi au reuşit să concretizeze. A fost final 1-0 după ce senegalezul Gueye Mansour a reuşit să înscrie dintr-una dintre şansele avute în acest joc.

Doar vreo câteva sute de spectatori au venit la duelul de pe „Marele oval”, aproape jumătate dintre fani fiind formată din suporterii vizitatori. Jucătorii au părut şi ei mici, cel puţin in prima parte, când au ajuns greu la cele două porţi.

In minutul 3 Zaluschi putea profita de o eroare, dar a fost prea lent şi a fost uşor ajuns din spate din ceea ce putea fi o acţiune unu la unu cu Bodea. Doar Mansour a mai animat atmosfera primei reprize. Senegalezul a incercat in minutul 24 finalizarea „trade-mark”, o foarfecă pe spate care a trecut pe lângă vinclul porţii arădene. Tot el a fost in prim plan cu cinci minute inainte de pauză, când l-a driblat elegant pe Şeroni, doar pentru a trimite apoi din poziţie bună, uşor lateral, paralel cu poarta! Timişorenii au cerut mai devreme şi penalty la o intervenţie a aceluiaşi fundaş după un corner ripensist.

Atacantul Ripensiei şi-a luat insă revanşa in debutul părţii secunde. Era minutul 47 când Toma l-a găsit liber pe Mansour in centrul careului UTA-ei şi acesta l-a executat fără probleme pe Bodea. Putea fi chiar 2-0 cinci minute mai târziu, când şutul lui Călin Toma in cros a fost scăpat de portar şi reţinut apoi din faţa lui Mansour, aflat insă in ofsaid.

Arădenii au punctat şi ei in minutul 61 prin Kanda, in urma unui şut trimis de Rus şi respins in lateral de Moldovan, dar golul a fost anulat după ce s-a ridicat fanionul de la margine. Mai mult, in minutul 89 de un gol de senzaţie, a tras de la mijlocul terenului, chiar din propria jumătate, iar Bodea a respins cu greu de sub bară.

S-a incheiat 1-0. Ripensia e astfel prima timişoreană care o bate pe UTA in acest sezon. Roş-galbenii au 28 de puncte, in timp ce arădenii au rămas cu 32.

Ripensia: H.


Moldovan – Ad. Popa, Tînc, Apro, Străuţ – Burdeţ, Stoi (85 Ţieranu) – Monea, Zaluschi (66 Stoica), C. Toma – Mansour (67, Drăghici). Pe bancă: Şt. Dobre – Al. Popovici, Ad. Stoica, Ţieranu, Istrătescu, Chera. Antrenor: Alexandru Pelici.

UTA: Bodea – Cr. Costin (65, Stahl), El Hasni, Şeroni, Copaci – I. Neagu, Melinte (83 D. Popa) – Ciucur, Miculescu, Kanda – C. Rus. Pe bancă: Zamfir – Rz. Ivan, R. Iuga, Dav. Popa, Cr. Matei, Hrezdac. Antrenor: Ionuţ Popa.

Alex Pelici: „Victorie importantă”

„E o victorie foarte importantă pentru noi. Inainte de jocul cu ACS şi cel de azi ne-am calculat minimum 3 puncte. Dacă la jocul cu Poli nu am putut, azi am reuşit cu o echipă foarte bună, intărită cu jucători de Liga I. Felicit jucătorii pentru atitudine, am câştigat un meci foarte important pentru noi. Nu pot decât să mă bucur şi să-mi felicit jucătorii din tot sufletul”, a declarat Alex Pelici.

„Acesta e nivelul fotbalului românesc. Fotbalul era altul inainte. UTA poate fi in viitor ,(in Liga I) le doresc mult succes si sănătate domnului Popa… UTA e un drum bun. Noi, in schimb, dacă au apărut in Timişoara jucători, au dispărut”, a precizat Pelici despre calitatea scăzută a meciului, mai ales in prima parte.

„Din păcate un joc neaşteptat de slab din partea noastră, ne-a lipsit atitudinea, ideile, in prima parte, deşi ştiam că Ripensia ne aşteaptă, am abuzat de foarte multe mingi lungi, probabil ne-a fost frică, nu legăm bine, nu căutăm scuze, căutăm cauze,… e primul nostru meci pe iarbă, din păcate ne-am descurcat destul de rău. Repriza a doua, contra vântului, am inceput destul de rău, cu ocazie şi gol pentru Ripensia, nu pot să evidenţiez pe nimeni. Azi şi ca grup am avut o exprimare foarte slabă”, a spus şi Cristian Păcurar, „secundul” „Bătrânei Doamne”.

„Trebuie să ne uităm foarte bine la golurile anulate, la penalty care a fost sau n-a fost. Am stat in diagonală, băieţii mi-au spus că in timpul şutului nu cred că era… dar dacă aşa a decis arbitrul”, a adăugat Păcurar cu referire la primul gol anulat la Kanda.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.