A doua operațiune „ghilotina”, în Calea Martirilor. Cablurile aeriene au fost tăiate...

A doua operațiune „ghilotina”, în Calea Martirilor. Cablurile aeriene au fost tăiate de reprezentanții primăriei

1
DISTRIBUIȚI

Așa cum au anunțat în urmă cu câteva zile, reprezentanții Primăriei Timișoara au trecut, aseară, la operațiunea „ghilotina 2” pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între str. Surorile Martir Caceu și B-dul Liviu Rebreanu, proaspăt modernizat. Astfel, Nicolae Robu a anunțat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la sediul PNL Timiș, că pe acel tronson au fost tăiate toate cablurile care nu au fost mutate în subteran. Asta în condițiile în care termenul limită pentru realizarea acestui transfer a expirat aseară.

„Acțiunea «ghilotina 2» a avut loc aseară. Nu v-am mai invitat la ea pentru că nu vreau să avem excese de mediatizare pe acest subiect. Am ținut să facem odată o mediatizare puternică cu scopul de a-i sensibiliza pe proprietari. Dacă voi vedea că în ciuda a ceea ce s-a întâmplat unii tot nu înțeleg, vom mai face și acțiuni cu impact mediatic puternic. Am amenajat foarte frumos acea porțiune din Calea Martirilor, am creat inclusiv tubulatură în subteran, va arăta și mai frumos după ce se va încheia amenajarea spațiului verde.


Este inadmisibil să mai rămână cabluri aeriene acolo. Din nou am făcut notificări, am dat un ultimatum și aseară am făcut ceea ce s-a comunicat că vom face, am aplicat soluția de tăiere a lor”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a reamintit faptul că s-a constatat că dintr-un mănunchi de 150-200 de cabluri, doar aproximativ 15 sunt și folosite. Restul au fost lăsate de către proprietari să atârne pe stâlpuri, pentru că nu ar fi dorit să aloce fonduri pentru a le da jos, susține edilul-șef.

„Doar câteva cabluri sunt folosite, restul erau de decor, un decor mizerabil pentru orașul nostru, care contribuiau și la insecuritate. Eu îmi doresc să nu aibă loc o operațiune ghilotina 3 și nici altele cu număr de ordine mai ridicat. Îmi doresc să înțeleagă toată lumea că în Timișoara nu mai sunt tolerate cablurile aeriene. Am avut o discuție cu proprietarii de cabluri și am stabilit un anumit grafic pentru a le duce în subteran. Unde la expirarea termenelor observăm că nu s-a făcut etichetarea, constatăm că suntem în fața bunurilor nimănui și vom acționa în consecință. La această întâlnire, la care s-au prezentat câte tuburi există în subteran de către proprietari, am avut impresia că proprietarii de cabluri sunt dispuși să rezolve problema, cu excepția câtorva. Eu am fost ferm și sper că s-a înțeles ce trebuia să se înțeleagă. În practică nu se acționează și aseară am fost nevoiți să trecem la ghilotină”, a adăugat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei le-a transmis cetățenilor că în cazul în care vor fi afectați ca urmare a operațiunii ghilotina, să-și îndrepte nemulțumirea înspre furnizorii de servicii, proprietarii firelor.

1 COMENTARIU

  1. bai, de ar taia juvetele asta si toate crengile si tot stufarisul care atarna degeaba la fel… ce bine ar fi. din pacate, specializarea acestui juvete e circul ieftin, de fatada. nu-ti merge, juvete! nu te crede nimeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.