Atenție de unde cumpărați jucării. Amenzi de zeci de mii de lei...

Atenție de unde cumpărați jucării. Amenzi de zeci de mii de lei aplicate unor firme din Timiș

0
DISTRIBUIȚI

jucarii

Locuitorii din județul Timiș sunt sfătuiți de către inspectorii OPC să aibă mare grijă de unde cumpără jucăriile pentru copii. Asta în condițiile în care unele dintre acestea s-ar putea dovedi un adevărat pericol pentru micuți.

Sorin Susanu, șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Timiș, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că au fost efectuate, în ultima perioadă, mai multe controale la depozite de jucării și diferiți importatori, fiind acordate amenzi în valoare de 26.000 de lei.

„S-au retras sute de jucării de la comercializare pentru faptul că prezentau pericol pentru copii, s-au aplicat sancțiuni de 26.000 de lei și s-au oprit de la comercializare.


S-au găsit jucării neconforme și la un depozit din Lugoj. S-au dat amenzi de 26.000 lei pentru mai multe puncte unde se depozitează jucării. Vom continua și o să am o atenție sporită în special la ceea ce vine din țările asiatice. Vom continua la nivel de țară această verificare în punctele vamale. Îmi doresc să le oprim în prima fază”, a afirmat Sorin Susanu.

Potrivit șefului OPC Timiș, în timpul controalelor au fost descoperite inclusiv jucării care se regăsesc în sistemul internațional de alertă rapidă, unde apar toate produsele descoperite de autorități ca fiind periculoase.

„Sunt tot felul de probleme, de la simplul ursuleț de pluș, care poate părea inofensiv. Am desocperit de-a lungul timpului inclusiv jucării de pluș colorate cu substanțe care conțineau metale grele, cu potențial cancerigen. Am descoperit cordoane elastice cu care copiii se ptot sugruma, piese și elemente mici care pot fi ingerate de copii și altele”, a detaliat Sorin Susanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.