Nicolae Robu: În acest an se dă drumul la licitația pentru realizarea...

Nicolae Robu: În acest an se dă drumul la licitația pentru realizarea Pasajul Solventul. Terenul necesar, donat de proprietar

0
DISTRIBUIȚI

Vești bune pentru șoferii din Timișoara aduse, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către primarul Robu. Edilul-șef a anunțat că aseară a fost semnat contractul de donație prin care un teren cu o suprafață de 663 mp să fie donat municipalității în zona Solventul, pentru a se putea merge mai departe în ceea ce privește realizarea pasajului Solventul.

„Aseară s-a semnat contractul de donație prin care acel teren care ne era necesar ca să dăm drumul lucrărilor la pasajul Solventului ne este dat de către Valkiria Invest SRL (n.r. – care gestionează platforma industrială Solventul), pentru a intra în domeniul public al municipalității Timișoara. Acum suntem proprietari ai acelui teren. Prin urmare, punem să dăm drumul lucrărilor. Terenul are o suprafață de 663 mp, nu este mare, dar ne permite să mergem cu pasajul pe traseul optim, astfel încât să putem face și pod peste Bega, după partea sudică a pasajului”, a detaliat Nicolae Robu.

Vă reamintim că Primăria Timișoara a primit finanțare europeană cu scopul modernizării Căii Bogdăneștilor.


Proiectul se referă la reabilitarea acestei artere până în apropierea liniilor de cale ferată, unde se încheie Calea Bogdăneștilor. „De acolo, noi vom face pasajul Solventul și îl demarăm din venituri proprii. Dacă găsim altă sursă de finanțare, foarte bine, o vom valorifica. În partea de sud, după ce iese de sub liniile de cale ferată, va fi un sens giratoriu. Din acel sens se va merge, pe de o parte, către Bega, spre noul pod, pe de altă parte, înspre str. Gării, care va fi și ea modernizată. Linia de tramvai va fi prelungită și peste noul pod peste Bega, care va fi unul foarte larg, va avea patru benzi carosabile și linii de tramvai pe mijloc, trotuare și piste de biciclete. Noul pod va avea aproximativ lățimea podului Dragalina”, a explicat Nicolae Robu.

În ceea ce privește pasajul Solventul, primarul Timișoarei a mai precizat că proiectul tehnic este aproape finalizat, fiind nevoie de câteva ajustări, iar apoi se va putea da drumul la licitația pentru execuția lucrărilor.

„Dăm drumul la licitație pentru execuție în curând. Anul acesta vom da drumul. Ne mai trebuie avizul de mediu, sper să nu fim ținuți pe loc. Când avem avizul de mediu, putem emite autorizația de construire. Sper să nu se întâmple și cu acest obiectiv să fim ținuți pe loc de cei care trebuie să ne dea avize. (…) Este o veste excelentă, pentru că acest complex de lucrări din acea parte este extrem de important. Când dăm în folosință podul și pasajul Solventul, se va produce o descărcare extraordinară la pasajul Jiul, în zona centrală, la Piața Mărăști, se va resimți și la pasajul Alexandru Ioan Cuza și chiar la Popa Șapcă. Însă impactul se va simți cel mai puternic la pasajul Jiul”, a conchis Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.