Seară romantică arhaico-modernă, la Timișoara, alături de proiectul Pământ

Seară romantică arhaico-modernă, la Timișoara, alături de proiectul Pământ

0
DISTRIBUIȚI

Vineri 14 februarie, de la ora 21.30 la Cuib d’Arte, va avea loc un eveniment de neratat alături de membrii proiectului Pământ, care a debutat în fața melomanilor în 2018, în Piața Operei, la Festivalul Artelor, cu un spectacol care a generat o mulțime de aplauze binemeritate.

„Proiectul acesta vine de la lume, de la planetă, de la locul ăsta mic și frumos din planeta asta care se numește România, din colțul ăsta de est al Europei, care are mult mai multe de zis din punct de vedere al folclorului și al arhaicului pe care îl deține decât îi astăzi publicat și exprimat.


– Toate piesele din Pământ sunt inspirate din teme muzicale folclorice româneșți și din similaritățile ritmurilor noastre cu ritmuri din alte muzici folclorice străine pe care le ascult în viață de zi cu zi precum Balkan, Afro, Oriental. Inspirația e într-un continuu update în funcție de ce ajunge la urechile mele“, a spus făuritorul acestui proiect Mircea Ardeleanu Jr.

Alături de el, la acest concert vor fi prezenți Maria Hojda / voce, Florin Gruia / vioară, Marcelle Poaty-Souami / clape, Szekeres Ferencz / tobe, Mihai Neagoe / sunet și Damian Iuliu / visuals.

„Vă așteptăm cu drag la o poveste muzicală, să ne strângem laolaltă în vibe chill de sufragerie și să chemăm primăvara pe teme culese din folclorul românesc, îmbrăcate-n ritmuri etnice din vecinatatea pământeană. Evenimentul NU este asociat cu sărbătoarea americană «Valentine’s Day» dar sunteți invitați să veniți cu doamnele sau domnii în cadrul unei «seri romantice» arhaico-moderne!“, au transmis organizatorii acestui eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.