Spitalul Județean Timișoara va avea o nouă secție, dedicată bolnavilor de cancer

Spitalul Județean Timișoara va avea o nouă secție, dedicată bolnavilor de cancer

0
DISTRIBUIȚI

bolnav cancer

În cadrul Spitalului Județean Timișoara va funcționa o nouă secție importantă. Raul Pătrașcu, noul manager al unității medicale, a anunțat că se încearcă înființarea unei secții de oncologie. De altfel, în bugetul pe acest an al Consiliului Județean Timiș a fost prevăzută o sumă de 220.000 de lei pentru amenajarea unui astfel de compartiment.

„În România, o femeie diagnosticată cu cancer de col uterin are de 16 ori mai puține șanse de a supraviețui față de o femeie din Italia. Eu refuz să mai accept aceste statistici și acum că am demarat oficial înființarea unei secții de oncologie în cadrul Spitalului Județean Timișoara, vă spun că în cadrul acestei secții vom dezvolta centre de excelență în prevenția cancerelor de col uterin și de sân.


Dacă sunt diagnosticate rapid, aceste cancere sunt vindecabile. Nu accept să mai pierdem vieți pe care le putem salva”, a scris Raul Pătrașcu pe pagina sa de Facebook.

Potrivit noului manager al Spitalului Județean Timișoara, pe lângă bugetul aprobat de CJ Timiș pentru amenajare și aparatură, există un spațiu desemnat pentru secția de oncologie, dar și „structura gata de aprobare de la Ministerul Sănătății după ce se termină amenajarea și avem și personalul necesar pentru că odată cu structura, se aprobă și posturile care vor fi scoase la concurs”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.