Beck Corlan susține un concert de Ziua Mondială a Refugiaților: „Oamenii sunt...

Beck Corlan susține un concert de Ziua Mondială a Refugiaților: „Oamenii sunt din ce în ce mai deschiși spre lucruri noi, dar în anumite domenii, extrem de importante, tot încuiați am rămas“

0
DISTRIBUIȚI

Beck Corlan va susține un concert în cadrul celei de-a patra ediții a Timișoara Refugee Art Festival, eveniment care se va desfășura în 20 iunie – Ziua Mondială a Refugiaților.

Festivalul își dorește să aducă în atenția publicului larg fenomenul migrației din România, vorbind despre refugiați și migranți. TRAF îmbină abordarea artistică, academică, educațională și socială într-un festival dedicat înțelegerii și promovării valorilor comune.

„Credem că e necesar să descoperim ce avem în comun, ce ne leagă și ne definește ca oameni mai degrabă decât să căutăm ceea ce ne desparte. La Timișoara Refugee Art Festival nu dorim să stârnim mila vis-a-vis de refugiați sau migranti și de situația lor. Dimpotrivă, dorim să creăm un mediu în care aceștia să se poată exprima cu demnitate, celebrand schimbul intercultural“, spun organizatorii evenimentului.

Timisoara Refugee Art Festival va debuta la ora 15 cu un Picnic Intercultural la Muzeul Satului Bănățean, unde accesul este limitat doar cu înscriere și respectarea distanțării sociale. De la ora 16, în mediul online vor fi prezentate o serie de de scurt-metraje cu și despre migranți și refugiați din România, iar de la ora 18, tot online va avea loc un concert live cu Beck Corlan.

„În 2012 am fost invitată de Flavius Ilioni să cânt în cadrul evenimentului intercultural organizat de Asociația AIDRom, o asociație care derulează programe de asistare pentru refugiați, solicitanți de azil și migranții din Timișoara.


Un subiect care stârnește, mai ales în rândul populației noastre, multe controverse. Mi se pare interesant că parcă mai mult ca niciodată oamenii sunt din ce în ce mai deschiși spre lucruri noi, dar paradoxal, parcă în anumite domenii, extrem de importante, tot încuiați am rămas. Personal, am fost mereu atrasă de multitudinea naționalităților de pe întregul glob. Când eram mică, am intrat în camera mătușii mele și pereții erau plini cu poze din Africa. Cred că atunci a fost momentul «contaminării» mele cu «diferitul». M-au fascinat mereu lucrurile care purtau o alfel de poveste. Acum, evenimentul din 20 iunie este un concept propriu, dezvoltat de Flavius și familia lui, în care se stă la povești despre creșterea apartenenței migranților prin interacțiuni pozitive. Se adresează nu doar multinaționalităților, dar în special acelora care nu își găsesc loc în societate. Se cântă, se gătește specific țărilor din care provin invitații. Învățăm unii de la alții că, desi suntem diferiți, in the end ne dorim toți aceleași lucruri – unitate în diversitate -. Ne dorim să fim acceptați pentru cine suntem, ne dorim să fim respectați și iubiți. Sâmbătă voi concerta acustic la mine în sufragerie alături de Mircea Ardelean Jr. Concertul poate fi văzut și ascultat pe Facebook, pe pagina oficială TRAF – I the Migrant. Piesele pe care le voi cânta sunt cu mesaj specific și playlistul conține chiar o piesă scrisă special pentru persoanele care trec prin această furtună și își caută refugiul în brațele altor țări“, ne-a declarat Beck Corlan.

Solista a devenit cunoscută publicului larg drept una din cele trei timişorence responsabile pentru videoclipul care a reuşit să comprime istoria muzicii româneşti în nouă minute și a lansat cu cinci ani în urmă albumul de debut „Poduri de pace“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.