Árpád Kajtar – Arpi pentru prieteni – face parte din breasla muzicienilor locali care au activat cu succes mai ales în anii de dinainte de Revoluția din 1989, în vremurile când Timișoara „dădea tonul“ în materie de rock și blues în România. Artistul a copilărit în cartierul Elisabetin, la doi paşi de clubul „Ada Marinescu“ (prin care au activat o serie de formații cunoscute) și, la fel ca şi mulţi alţi muzicieni ai acelei perioade, a fost profund marcat de filmul „The Young Ones“ (apărut în 1961), cu Cliff Richard în rolul principal.
Prima trupă în care a activat a fost alături de colegi de clasă în cadrul acțiunilor care se desfășurau sub genericul „joia tineretului“. „La joia tineretului am cântat cu colegi de clasă. Practic se ținea dans pentru elevi, ca aceștia să nu meargă în cluburile muncitorești. Erau controale ca să nu permită elevilor de liceu să meargă la dans și bal în cluburi. La un asemenea control a luat parte și profesorul nostru de biologie, iar mai apoi în clasă a povestit că m-a văzut cântând cu trupa la Ada Marinescu și a fost impresionat. Am format trupa clasei, apoi în cadrul unui mic spectacol ce conținea o scenetă și dans modern, am performat și noi trupa, cu muzică «beat». Cu acest mic spectacol am fost și în câteva comune mari. Din banii câștigați, am fost în excursie, toată clasa, în Retezat“, și-a amintit artistul.
Seri de dans unde fetele nu aveau voie să vină în pantaloni
Entertainmentul din acele vremuri era axat pe cluburile diverselor fabrici din Timișoara, unde aveau loc seri de dans cu trupe care cântau live. Și unde fetele nu aveau voie să vină îmbrăcate în pantaloni… Chiar dacă „tovarășii“ de la cultură veneau în control să se asigure că formațiile respectă regulile visavis de repertoriu, lucrurile stabilite „pe foaie“ nu erau respectate întotdeauna…
„Se țineau seri de dans joi și duminică de la ora 18 la 23, iar sâmbăta se organiza bal până dimineață, când circulau deja tramvaiele. Repertoriul era compus din șlagărele vremii ce erau difuzate la radio. Când am început să fiu interesat de muzică live din cluburi se cântau hiturile difuzate la posturile de radio din țările vecine. Nu am auzit din discuțiile muzicanților, mai în vârstă decât noi, să fi fost vreo impunere în cea ce privea conținutul repertoriului. Mai târziu când deja cântam de o bună vreme prin cluburi, ne-au adunat pe toți la Clubul CFR unde ne-au «instruit cum și ce», respectiv că trebuie să avem repertoriu aprobat ce va fi expus pe perete, specificat pe oră și minute, ca «tovarășii de la cultură» când vin în control să poată verifică dacă ne ținem de repertoriu. A fost ceva listă cu repertoriu… nimeni nu știa ce conține și nici nu a venit nimeni să verifice (sau o fi venit și a fost «primit» de organizator). Și încă un lucru important, fetele nu aveau voie să vină în pantaloni. Un avantaj față de acum ar fi că fiecare trupă cânta în jur de 18 ore pe săptămâna live, plus repeta cam tot atât în zilele când nu se ținea dans. Astfel când câteva din aceste trupe ajungeau să cânte în restaurante sau pe scene mari aveau deja sute de ore de cântat live”, a povestit Arpi.
Datorită rodajului prin trupele care cântau în cluburile muncitorești, Arpi a ajuns să cunoască gașca muzicienilor din acea perioadă, iar acest fapt i-a adus oportunitatea de a evolua în componențele unor trupe diverse, printre care s-au numărat și Clasic XX sau Univers.
„L-am cunoscut pe Dinu Popescu (Clasic XX) datorită interesului comun, venea și el pe la «Ada Marinescu», m-a văzut cu chitara în fața clubului, am cântat câteva progresii de acorduri ale unor hituri și câteva rifuri simple. Odată a venit la mine să-mi iau chitara, că avem trupă. Astfel am ajuns să cânt chitară solo în trupă cu Mihăiescu «Tinutz» Valentin – chitară, Mișu Ciuchitu – bass, Liuba Cornel – tobe și Dinu Popescu – vocal. Prima dată la clubul «Bumbacul» din piața Traian, apoi ne-am mutat la clubul Fabricii de Bere. După un timp am ajuns la City Club al Fabricii de Ciorapi. Aici deja am fost doar un trio cu Mișu Ciuchitu și Liuba Cornel și eram deja în zona rock. Apoi am ajuns în Clubul Lira și din nou la Ada Marinescu. Au urmat alte trupe… am cântat o vară cu trupa lui Ditti Hepp la grădina de vară a clubului, CFR unde se țineau seri de dans. Practic am cântat în cluburi, cu mici pauze, până am fost cooptat în Clasic XX, după care a urmat stagiul militar. După armată am mai cântat la Ada un timp cu un trio cu Molnar Ladislau și Gigi Nanu. Apoi a urmat trupa Clasic XX cu Moll Ioji la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara unde am schimbat titulatura în Univers, deoarece ne-am trezit în turneu cu afișele a încă două trupe cu această denumire”, a spus Árpád Kajtar.
Câți bani câștigau muzicienii timișoreni în acele vremuri
„Câștigul era destul de bun pentru noi, tinerii elevi/studenți: 73 de lei pe seară de dans și 140 lei pentru bal. Deci rotunjit …era 300 de lei pe săptămână sau 1.200 lei pe lună. Asta în condițiile în care tatăl meu avea salar de bază 1.000 de lei. Acest «clubbing» cu trupe live a funcționat până la apariția erei disco, când a devenit mai rentabil să se plătească doar un singur om care punea muzică de pe bandă. La dans era intrarea trei lei, iar la un spectacol era 10-12 lei. În unele ocazii biletul era chiar 25 de lei. Cu formația Univers am dat un spectacol la sala Olimpia și l-am rugat pe director și contabilul de la teatru să pună intrarea 25 de Lei în loc de 10, căci publicul dacă este «prea ieftin» biletul credea că trupa nu este OK.
Am avut cam 75% din locuri vândute, ce a adus teatrului o sumă frumoasă”, a rememorat Arpi.
Una din problemele cu care se confruntau artiștii din acele vremuri era lipsa echipamentelor tehnice. Din această cauză, de-a lungul anilor artiștii încercau să suplinească acest minus în fel și chip. Arpi a construit o serie de chitări, iar unele le-a vândut altor prieteni de breaslă. Două chitări făcute de el au ajuns în posesia lui „Boița“ (Alex Perin).
„Se găseau chitări, dar de import erau numai «Iolana», destul de primitive. Cunoșteam chitara Framus a lui Tzirenner Karl (chitaristul trupei Reflex de la «Ada Marinescu», pe care îl stresam zi lumină să fur «meserie») mai târziu cumpărată de Laci Herdina când l-a înlocuit în trupă. Era un fel de copie de Fender Jaguar. Așa că am construit chitara după acest model, dar cu formă ușor modificată. Pe «Boița» l-am cunoscut prin Mircea «Ciulică» Marcovici. Era extrem de talentat, combinat cu nervul necesar unui chitarist de rock. Tinerii prieteni veneau să fure din experiență, cum am făcut și noi la vremea noastră. Nu trebuia să-l învăț la chitară, prindea totul din zbor, trebuia doar strunit și domolit prin discuțiile nesfârșite avute, îndrumat în deja hățișul de genuri și stiluri la care a ajuns scena mondială“, a povestit artistul.
După Revoluție, odată cu apariția Internetului, posibilitățile de exprimare artistică au devenit cât se poate de ample, iar timp de câțiva ani Arpi a înregistrat o serie de piese sub numele de StoryTeller Guitar, pe site-ul AcidPlanet. „Din păcate AcidPlanet a fost preluat de o firmă comercială ce vinde instrumente, softuri și care a șters toată baza de date. Mai compun și înregistrez piese, dar nu le-am postat niciunde. Ce se poate asculta sunt video-uri din concerte, pe Youtube“, a mai spus Arpi.
După patruzeci de ani, din nou pe scenă cu formația Univers
În luna octombrie a anului 2018, rockerii timișoreni au avut parte de un eveniment inedit, în cadrul căruia, formația Univers, a revenit în fața spectatorilor, cu un concert unic, în care muzicienii au interpretat piesele care se regăsesc pe discul „Zgomotele orașului“. Evenimentul desfășurat la Reflektor Venue a fost unul cât se poate de inedit din cauza faptului că piesele albumului au fost cântate live o singură dată de formația Univers, în luna mai a anului 1978, la Casa Studenților, chiar dacă autoritățile de atunci nu au aprobat textul și nici titlul materialului. În cadrul concertului, alături de melodii, la fața locului cei prezenți au avut parte și de câteva amintiri depănate și de textierul Ștefan Dandu. „Cu Univers ne-a încurcat acest COVID 19, oricum lucrăm la încă un material cu compoziții de acum 40 de ani și altele mai recente“, a dezvăluit artistul.
Printre proiectele lui de după Revoluție s-a numărat și cel numit „Arpi Kajtar & Effect“, la care a colaborat la un moment dat și Mirela Iacob. „Au fost planuri cu Mirela Iacob să facem câteva piese care să o reprezinte dar cu probleme cotidiene au fost amânate. Apoi fiecare a intrat în alte proiecte. Trupa Effect acum se numește Flare, ei lucrează la un material. Tinerii deja au ajuns părinți, au până peste cap muncă și familie… iar timpul pentru muzică se reduce, din păcate”, a explicat Arpi..
Spre deosebire de efervescența muzicală a anilor ’70 – ’80 din Timișoara, în zilele noastre tinerele talente nu mai au spațiu de afirmare, iar acest fapt dăunează scenei în ansamblu.
„Din păcate nu mai există acea efervescență cu cluburile muncitorești. De foarte mulți ani. De când a început disco. Cred că lipsește acel «tăvălug» în care s-au format mulți muzicanți de pop/rock/blues/jazz. Pe lângă exercițiul și experiența cântatului live, mai era și o «selecție» de muzicanți pentru viitoarele trupe de concert. Se cunoșteau muzicanții, «mergea vorba». Oricând, un organizator de concerte sau turnee, putea să vadă și să aleagă /selecteze o trupă în care vedea ceva de viitor“, spune el.
Concerte memorabile cu Omega și I Pooh, din vremurile de altă dată
„Mergeam la aproape toate concertele de la sala Olimpia și la altele din oraș. După ce am ajuns și noi să dăm concerte și să mergem în turnee, ne făceam timp ca să vedem cum sună, ce repertoriu au trupele și cum reacționează publicul. Pentru unele concerte am fost nevoiți chiar să «păcălim» conducerea TMST (n.n. – Teatrul Maghiar de Stat Timișoara)… să avem liber, să nu ne trimită în concert undeva în deplasare. Concertul dat de Cromatic Group în Casa Studenților a avut poate cel mai puternic efect în alegerea genului/stilului. Sorin Tudoran și Iuliu Merca ne-au arătat și demonstrat că se poate. Cele mai memorabile concerte au fost primul recital Omega în sala Olimpia…și cel susținut de cei de la I Pooh. Am rămas «mască» la constatarea nivelului de profesionalism și de apariție scenică. La I Pooh am văzut prima orgă de lumini fantastică cu o masă de mixaj, pentru noi ireală. Nci acum după 40 de ani nu prea am văzut pe la noi concert cu asemenea lumini. Două trailere erau în spate la sala Olimpia din care 80% cred că erau pentru lumini. Dar luminile erau doar ceva în plus față de de ce fantastică era trupa. Am avut și exemplul live de cum se mixează audio o trupa fără munți de Marshall. Ca și un mic exemplu de profesionalism, o piesă a fost cântată acustic cu toată trupa în față, pe scaune de bar cu chitară acustică, mandolină, castaniete etc. Au cântat pe patru voci muzică țigănească ce era cu glisando-uri în sus și în jos, cântate fără cea mai mică greșeală, de parcă erau tonurile unui singur instrument, cântate de un maestru. A fost singură dată când am văzut/auzit așa ceva live. Concertele din cariera noastră au fost foarte multe. Fiecare premieră a necesitat multă muncă apoi stres… dar spre bucuria noastră au avut succes, astfel încât unde mergeam în turneu, după primele două piese sala era deja a noastră“, a mai spus Arpi.
