Un tânăr boxer timişorean calcă pe urmele lui Flavius Biea. Vrea să...

Un tânăr boxer timişorean calcă pe urmele lui Flavius Biea. Vrea să facă pasul la profesionişti

0
DISTRIBUIȚI

Flavius Biea nu va mai fi singurul pugilist profesionist de pe Bega. Discipolul său, Andrei Mihai, un timişorean în vârstă de doar 19 ani, obişnuit al podiumurilor naţionale, a demarat pregătirea pentru debutul pe cea mai importantă scenă a boxului – trecerea la profesionişti.

Andrei, care e şi un fan al Politehnicii din Liga 2, a început boxul la 13 ani prin intermediul Cupei României. „Aveam nişte emoţii de mi s-au topit picioarele, dar m-am luptat cu ele şi am ocupat poziţia secundă, clasare de care am fost extrem de mulţumit. Am luat de patru ori locul al treilea, am fost şi la concursuri internaţionale”, a rememorat Andrei Mihai.

Dreptaciul se pregăteşte de aproape o jumătate de an cu Flavius Biea. Cei doi se antrenează acum la sala din Dumbrăviţa unde deţinătorul centurii intercontinentale IBA predă box din luna iunie. „Trecerea la profesionişti înseamnă o nouă etapă din cariera mea de boxer.


Este o lume din care poţi să-ţi asiguri existenţa. Boxul amator stă cum stă la noi în ţară, pe când cel profesionist este mult mai popular şi mai complex. Nu ştiu cât de departe voi ajunge, totul depinde de mine şi de antrenamentele pe care le fac. Mă voi dedica total visului meu! Munca bate talentul! Fără muncă nu poţi ajunge departe. Trebuie făcute sacrificii pentru a avea o carieră de succes, altfel nu ai nici o şansă, te pierzi pe drum. Pe Flavius îl văd ca un exemplu de urmat, el face parte din familia mea”, a mai spus Andrei Mihai.

„Andrei Mihai este un tânăr care îşi doreşte să realizeze ceva din box şi am hotărât să-i dau o mână de ajutor prin a-l distribui în galele organizate de noi, cei de la Biea Promotion. El este primul boxer timişorean pe care l-am semnat. Are un potenţial de creştere foarte mare, va conta mult şi dorinţa lui de a face ceva cu cariera de boxer. Trebuie să muncească mult şi să fie foarte conştiincios, de restul ne vom ocupa noi. Îi vom clădi un culoar în boxul profesionist, îl vom promova cu ajutorul galelor organizate de noi, acestea îi vor aduce un plus în carieră. Planul meu este de a organiza în continuare gale de box şi de a căuta noi talente pentru a le îndruma paşii spre boxul profesionist. Şi în România se poate acest lucru! În următoarele gale voi boxa şi eu, pentru a mă apropia cât mai mult de primele locuri, situaţie în care voi putea boxa mai repede pentru o centură mondială”, a spus şi Flavius Biea,

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.