Chitaristul și solistul formației timișorene Dincolo de Ziduri, Johnny Kui, a cochetat cu muzica încă din fragedă copilărie și în decursul ultimilor ani a susținut evenimente în mai multe țări.
Recent, artistul timișorean care este cofondator al Fabricii de Arte a susținut alături de formația sa un recital inclus în cadrul Bega Music Festival desfășurat în Piața Libertății și a lansat videoclipul melodiei „Hai Sus“, piesă care a câștigat prima ediție a concursului amintit. Am realizat un interviu alături de Johnny Kui, în care artistul ne-a dezvăluit care au fost primii săi pași în carieră, cum s-a născut muzica trupei Dincolo de Ziduri și care este mesajul pe care această formație vrea să-l transmită… și cum arată o zi tipică din viața lui.
– De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai moștenit pe cineva din familie? Care au fost primele evenimente la care ai apărut în fața publicului?
– Cred că fiecare om se naște cu anumite abilități. Abilități care sunt spre bucuria celor din jur și a ta. Pasiunea mea pentru muzică vine din ADN-ul meu. Așa am fost eu construit, îmi curge prin vene. Este ca un „virus” bun cu care m-am născut. Cu siguranță că am fost influențat în primii pași de către tatăl meu, el fiind un mic muzician chitarist și vocalist, dar în sfera hobby. Îmi aduc aminte momente din copilărie în care accidental găseam ceva la TV despre muzică și eram absorbit. Clar concurau cu desenele animate. De la descoperirea abilității muzicale și până la artistul de pe scenă este o întreagă călătorie. Până să îmi descopăr înclinațiile muzicale nu a fost chiar ușor. În copilărie mi se mai spunea că am două mâini stângi (eu fiind stângaci). Și pe bună dreptate. Nu aveam dexteritate. Aproape tot ce începeam să fac terminam într-un mod „stângaci”.
Odată cu mutarea mea la CNA „Ion Vidu” și cu începutul clasei a V-a, umbra de „stângaci” a început să dispară. Am debutat studiul chitarei la clasa prof dr. Adrian Mardan, cel care pentru următorii 8 ani, și nu numai, mi-a fost profesor și mentor, astfel ajungând la concluzia ca mâinile mele chiar pot face lucruri uimitoare. Deși în clasa a V-a orice copil visează să devină pilot sau astronaut eu nu visam, de acum știam! Eu sunt artist! Primele evenimente oficiale au fost în cadrul școlii, frumoasele concerte de chitară.
– Cum s-a născut ideea de a forma trupa Dincolo de Ziduri? Care au fost cele mai importante momente ale formației?
– Dincolo de Ziduri este o combinație dintre pasiunea pentru muzică și dorința de a face lumea mai bună. Pentru zilele noastre poate este atipic dar noi, membrii trupei, ne-am cunoscut la biserică. Acolo am fost și suntem stârniți în a deveni noi mai buni și implicit lumea mai bună. Creștinismul nu se manifestă doar între 4 pereți atunci când ești la biserică ci este un stil de viață activ, ceva ce trece dincolo de ziduri. Este un întreg colectiv care a dezvoltat conceptul de Dincolo de ziduri. Nu ne aparține nouă în totalitate. Activ artistic deja eram, aveam deja și câteva compoziții. Când s-a născut ideea de a crea artă care să se lege de conceptul „dincolo de ziduri” toti am simtit că dintre toate proiectele muzicale acesta ar fi cel mai aproape de inima noastră.
– Când ai cântat pentru prima oară în Timișoara? Aveai emoții înaintea recitalurilor? Mai ai și acum?
– Fiind timișorean activitatea mea muzicală a început pe scenele timișorene. Îmi aduc aminte de primele concerte, eram la propriu cât chitara și urcam singur pe scenă, tot ce urma să se întample stătea pe umerii mei. Aveam emoții de îmi tremurau mâinile. Pas cu pas am ajuns să stăpânesc emoțiile. Și acum mai am emoții doar că de altă natură. Cred că eu trebuie să stăpânesc atât de bine partea tehnică încât sufletul meu să fie liber pe scenă să se exprime. Studiul alungă emoțiile negative.
– Ce părere ai despre concursurile de descoperire de talente gen Vocea României? Sunt necesare? Cei care participă la asemenea concursuri au ceva de câștigat de pe urma apariției lor?
– Și eu am fost în foarte multe competiții. Deși era concurs profesorul meu a avut grija ca niciodată să nu uit de frumusețea muzicii. Înainte de a intra în concurs îmi spunea „du-te și fă muzică. Atât!”. Competițiile sunt bune. Partea unde nu fuzionez cu anumite competiții stă în scopul pentru care sunt create. Tot ce se întâmplă la TV este pentru vizualizări. În orice show sunt producători în spate care dictează direcția, povestea, replicile etc. Problema pe care o văd eu este că toată acțiunea are ca și scop final vizualizările. Deși par show-uri pentru oameni, ele nu sunt chiar așa. Ajută omul atât cât e nevoie să aducă vizualizări. Nu vreau să fiu excentric. Nu cred că tot ce se face frumos este cu scop meschin, dar marea parte da. Nu văd greșit să ai cele mai multe vizualizări de pe mapamond. Văd greșit ca motorul tău să fie alimentat în principal cu dorința de vizualizări. Foarte, foarte puțini dintre participanți pleacă de acolo cu beneficii reale, spun asta din poveștile prietenilor mei. Și mie mi-au tot scris să merg.
– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în cariera ta?
– Îmi aduc aminte de o casetă în copilărie pe care am ascultat-o de nenumărate ori. Era în limba maghiară și țin mine că pentru mine era mai mult decât divertisment. Ascultam cu atenție și interes fiecare piesă. Eram prea mic, nu mai țin minte cine erau autorii. Începând cu adolescența am ascultat mult Amberlin, Born Again, Deocamdată, Swichfoot, DC Talk, Skillet, Dream Theater, POD, Francisco Tarrega, Agustin Barrios Mangore, Nickelback, Red, Tesseract, Periphery, Bring me the Horizon, Hanz Zimmer etc. Încă de mic copil am fost atras de melodicitate, armonii complexe, poliritmii, omogenitate ca sound. Clar că tot ce am ascultat m-a influențat.
– Ce părere ai despre muzicienii care se concentrează exclusiv pe interpretarea de cover-uri la evenimente private (nunți, botezuri)?
– Nu este ceva greșit. Trebuie să existe muzică și în direcția asta. Din punct de vedere artistic în schimb cred că te poate limita. Te face mai mult interpret decât artist. Tu interpretezi piesa cuiva mai bine sau mai rău. În acest sens nu fac excepție nici cei de la filarmonică/operă. Arta trebuie însușită ca să capete valoare. Artistul când începe să creeze merge întru-un loc intim dintre el și artă. Este un drum mult mai greu să începi să creezi muzica ta, să gasești și să dezvolți cine ești, dar satisfacția este pe măsură. Este o diferență între a fi invitat să concertezi pentru că lumea vrea să te audă pe tine sau a fi invitat pentru că tu îl imiți bine pe Elvis. Și eu mai demult am mai cântat la evenimente private, doar că aproape după fiecare eveniment eram frustrat. Nu simțeam nimic profund. Locul meu nu era acolo.
– De unde îți vine inspirația pentru piesele proprii și care este mesajul pe care vrei să îl transmiți cu muzica ta?
– Să creez o muzică bună și de divertisment e un lucru bun. Să creez o muzică bună, de divertisment dar care trece dincolo de o audiție, dincolo de un concert mișto și întărește ceva bun în om este extraordinar. Muzica mea o gândesc ca un mic medicament. Pe lângă faptul că asculți ceva ce place urechilor, să fie ceva ce te ajută în viața de zi cu zi. Este fain să primești feedback că ai cântat foarte bine sau că a sunat trupa „ceas” dar cele mai însemnate complimente pentru mine au fost unele ca și „piesele voastre mă încurajează să trăiesc”, „m-am împăcat cu tatăl meu”, „nu mă mai droghez“ etc. Mi se pare că aici arta capătă cu totul altă dimensiune. Îmi doresc ca muzica pe care o creez să lase în urmă verbe.
– Ce părere ai de muzica pop – rock românească de la ora actuală? Care sunt formațiile sau artiștii care îți plac? Ce lipsește din scena autohtonă?
– Mă bucur să vad că este în dezvoltare. Apar tot mai multe trupe care încep să „se audă” cum trebuie. Sunt artiști români care încep să înțeleagă că fără multă muncă nu ai cum să fi coerent și atractiv în arta ta. Este un preț de plătit. Acesta ar fi un element care cred ca poate ajuta mult scena românească. Atât organizatorii de evenimente cât și artiștii care urcă pe scenă să plătească prețul pentru un eveniment bun. Fără scurtături și artificii.
– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?
– Cel mai însemnat concert urmează să se întample… Multe evenimente au fost memorabile.
– Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată în cariera muzicală? Dacă ar fi să dai un sfat celor care se gândesc să pășească pe acest drum, care ar fi acela?
– Sunt mai multe sfaturi care împreună au ajutat la formarea mea.
Nu că i-aș fi dat de capăt dar sfaturile care au ajutat să mă găsesc pe mine și rostul meu le văd ca fiind cele mai importante. „Muzica bună pleacă dintr-o inimă bună” spunea profesorul meu.
Pentru cei ce se gândesc să pășească pe acest drum văd următorii pași:
Fi sigur că nu este doar o pornire de sezon
Caută un specialist care să te coordoneze și să confirme sau nu abilitățile tale.
Studiază individual!
Plătește prețul!
Daca studiezi rezultatele cu siguranță vor veni.
Studiază individual!
Și nu în ultimul rând studiază individual.
Este absurd să aștepți rezultate și tu abea să muncești ceva. Este un principiu valid în toate domeniile.
– Cum ți se pare scena muzicală din Timișoara? Cum ți se pare publicul ? Dar nivelul la care cântă trupele? La ce capitole stăm bine și unde mai avem de lucrat în acest domeniu?
– Și scena muzicală Timișoreană crește. Este o întregă generație de tineri/adolescenți foarte promițătoare în Timișoara. Cu câțiva dintre ei chiar și lucrez. Din păcate încă funcționează nepotismele și așa ajung pe scenă și persoane care nu ar trebui. Am participat la evenimente fără profunzime artistică, chicioase, fără perspectivă. La ora actuală cred că scenele private, deși puține, ajută cel mai mult la ridicarea nivelului. Din nou rezolvarea o văd în efortul depus pentru eveniment. În vremurile și etapa în care suntem noi, nu se poate organiza un concert adevărat din pix și trupele să urce pe scenă cu 2 repetiții. Devotamentul fiecărei părți organizatorice arată nivelul evenimentului.
– Ce părere ai de concertele la care intrarea este liberă?
– Orice om în momentul în care plătește pentru ceva, acel ceva are altă valoare. Plătirea unui bilet la evenimente culturale trebuie să fie ceva foarte normal și logic. Toată lumea comentează că ”la noi nu se cântă ca afară” iar când vine vorba să susțină dezvoltarea noastră plătind un amărât de bilet se dau înapoi. Plătirea unui bilet nu ajută doar auditoriul să savureze altfel momentul dar îl și resposabilizează pe artist. Ca lucrurile să meargă bine este nevoie de această legătură dintre artist și auditoriu. Artistul are nevoie de auditoriu iar auditoriul are nevoie de artist.
– Care sunt numele reprezentative pentru tine ale scenei timișorene de-a lungul timpurilor (și-n zilele noastre) și de ce?
– Nume reprezentative sunt în Timișoara. Cinste lor pentru calitatea pe care o aduc la fiecare reprezentație și pentru drumul pe care l-au croit sau îl croiesc. Îmi place Blazzaj, IPR, Axis, Vandercris, Cargo, Ilie Stepan, Horea Crișovan, Beck Corlan, Amalia Gaiță, Jazzbeat, Cristian Cazacu, Emil Kindlein, Dragoș Moldovan, Pământ, Petre Ionuțescu, Allover, The Skywalkers etc.
– Cât de greu este să ajungi la un numitor comun cu ceilalți artiști dintr-o formație?
– Să începi o trupă nu este așa de greu. Să rămâi o trupă este cu totul altceva. Succesul unei trupe în timp stă în numitorii comuni. Cred că fiecare oricât de puternică personalitate artistică ar avea trebuie să lase de la el pentru succesul comun. Este ca într-o familie.
– Se spune că muzica trebuie să fie una de atitudine. Să transmită mesaje sociale și politice. De ce crezi că în zilele noastre în muzica românească trupele se feresc să ia atitudine explicită împotriva nedreptăților de orice fel?
– Sistemul este creat în așa fel încât nu este popular să vorbești despre elemente în conflict. Omului nu-i place să fie luat la rost. Toată lumea vrea să facă doar ce vrea. Un om care nu este activ în gândire poate fi mai ușor manipulat. O muzică ce nu te face să gândești se vinde mai bine și mulți artiști din dorința de a supraviețui aleg varianta asta. Din nou succesul este privit în vizualizări. Vizualizările sunt bune dar nu ca și scop principal. Eu caut să fac artă pură și de cea mai bună calitate și ca urmare ajung să fiu vizualizat sau să ajung milionar din muzica mea. Nu funcționează invers.
– Cum ai descrie colegii tai din Dincolo de Ziduri, fiecare intr-o propozitie?
– Familie. Oameni altruiști, devotați, extra talentați, glumeți și plini de viață. Sunt onorat să împart scena cu ei.
Mihai Popa este cel mai amuzant dinte noi. Chitaristic mă completez fantastic cu el.
Dani Kui este sclipitor în idei muzicale. Vine cu câte o idee genială de nici nu știi de unde.
Emi Kui, ca și instrumentul pe care îl cântă, aduce stabilitate și echilibu în gașcă și lui nu îi plac sarmalele.
– Ești co fondator al Fabricii de Arte, unde ești și profesor. Cum vezi tu nivelul culturii muzicale în general în țara noastră? S-a schimbat ceva în ultimii ani, mergem în general „spre bine“, sau nu?
– În afară de folclorul muzical noi nu cred că avem încă o cultură proprie bine definită. Suntem în dezvoltarea și găsirea ei. Anii ce au urmat revoluției și din punct de vedere cultural au fost influențați de un import masiv. Lucru care a adus numeroase beneficii dar si daune. „Tot ce e de dincolo e bun”. Cred că am intrat într-o perioadă în care nu mai importăm orice și începem să ne dezvoltăm o cultură proprie. Din punct de vedere național și accesul la evenimentele culturale este o reală problemă. Omul ca să consume altceva trebuie să vadă că există acel altceva. Dar se poate observa că lucrurile se mișcă înspre bine.
– Ce părere ai de muzica „cultă“ și muzica „pop“? Există muzică „pentru elite“ și „pentru mase“? Cum se diferențiează diversele genuri muzicale, în opinia ta?
– Cred că arta este un mod de comunicare. Muzica reprezintă arta sunetelor. Mă folosesc de sunete și ritmuri pentru a comunica ceva, pentru a crea o stare, o emoție. Stilurile muzicale sunt diferite pentru că și noi suntem diferiți. Sunt ca niște unelte. Fiecare artist are menirea să transmită ceva, să creeze emoții, folosindu-se de uneltele pe care le are cel mai aproape. Este adevărat că unele genuri muzicale sunt mai complexe și pot dezvolta omul într-un ritm mai alert. Eu sunt în ambele tabere aș putea spune. Am studiat muzica clasică timp de 12 ani. Este superbă! Pentru anumite lucrări într-adevăr este nevoie de un nivel cultural mai ridicat pentru a fi înțelese în profunzime. Ambele categorii pot oferi artă bună pentru toate genurile de public. Printre altele datoria noastră ca și artiști este de a educa auditoriul în a înțelege și simți arta la un nivel tot mai înalt.
– Spuneai la un moment dat că „artele au menire mai inalta decat divertismentul“. La ce te referi cand spui asta?
– Divertismentul pentru mine este reprezentat prin activități cu stări de bine pe scurtă durată. Cum s-a mai demonstrat istoric, artele pot forma moduri de gândire, filozofii de viață, acțiuni și decizii. Puterea care stă în spatele artelor este mult mai mare. Mergi prin oraș și observi un om pe care nu îl cunoști dar știi că e rocker, sau rapper, manelist, sau punker. De unde a fost el influențat să fie așa? Artele influențează! Indiferent dacă în bine sau rău.
– Vinil, CD sau streaming. Care din acestea îți sunt pe plac și de ce?
– Trăim într-o eră digitalizată. Deci platformele online de distribuire muzicală sunt în vogă. Pentru ușurința de acces prefer streaming dar ar fi mare păcat să nu se mai facă CD-uri și Vinil. Cu CD și Vinil ai o trăire parcă mai „fină”. Dacă îmi fac timp să caut CD-ul să îl pun, să îl pornesc înseamnă că eu chiar vreau să savurez momentul.
– Cum arată o zi tipică în viața ta? Cât timp petreci „la datorie“ și cum te relaxezi?
– În fiecare dimineață iau micul dejun împreună cu soția mea. Ne place să fie un moment nu doar hrănitor. Pe urmă în funcție de perioadă, de proiecte muzicale, concerte, îmi impart timpul între muncă de studio, predat ore, compoziție și studiu individual. Relaxarea pentru mine înseamnă orice legat de liniște, pasiunea mea pentru gătit și prelucrarea lemnului.
– Care este mesajul tău pentru melomani în vremurile de pandemie pe care le traversăm? Crezi că „după“…scena muzicală va arăta la fel ca în trecut?
– Cu siguranță că scena este influențată de pandemie. Unele trupe poate vor dispărea, sau se vor reorienta. Nu cred că trebuie stat prea mult și discutat despre urmările pandemiei. Trebuie acționat! Cred că ne putem adapta la orice condiții ar veni și ne vom putea bucura împreună de artă.
– Unde te vezi peste cinci ani, care-s planurile tale de viitor?
– Vreau în continuare să fac ceea ce deja fac doar că muuuuuult mai bine.
