Consilierul județean Mihai Ritivoiu, președinte al PSD Timișoara, a declarat astăzi că filiala are cel puțin patru sau cinci membri care ar putea face față cu brio dacă ar candida la Primăria Timișoara în anul 2024.
„Rămâne deschisă și varianta unei candidaturi din afară, dar personal consider că avem oameni valoroși și cu experiență care pot să ocupe poziția de candidat, iar ulterior de primar al orașului.
Vom lucra la niște măsurători destul de în detaliu în acest sens pentru a vedea exact care este cea mai bună soluție”, a spus Ritivoiu.
Senatorul Eugen Dogariu, prim-vicepreședinte al PSD Timiș, a fost de părere că partidul nu mai trebuie să repete greșelile din trecut cu privire la desemnarea târzie a candidatului.
„Cred că aproape la fiecare proces electoral desemnarea candidatului s-a făcut în ultimele două luni înainte de alegeri, dar nu cred că există o condiție ca el să fie astăzi în partid sau să se facă membru mâine. Suntem deschiși la la orice variantă în condițiile în care, cum spuneam, n-am vrea să mai repetăm greșelile trecute”, a afirmat senatorul Eugen Dogariu.
Întrebat dacă PSD ar fi dispus să îl aibă drept candidat pe Nicolae Robu, Dogariu a răspuns: „Trebuie văzut ce își dorește Timișoara. Cred că Robu este unul dintre primarii care s-a măsurat printr-un proces electoral și am văzut care a fost rezultatul. Din păcate, prestația lui de opt ani ne-a adus astăzi în situația în care să avem un primar fără experiență politică, fără experiență administrativă, care, după părerea mea, va încheia aventura la Primăria Timișoara cu un mare deficit pentru oraș.”