Tânăr șofer surprins de radar rulând cu 229km/h. Ce i-a spus polițistul...

Tânăr șofer surprins de radar rulând cu 229km/h. Ce i-a spus polițistul care l-a oprit

1
DISTRIBUIȚI

Un șofer a fost oprit de polițiști după ce a condus cu o viteză de peste 200 de kilometri la oră pe Autostrada Vestului. Agentul care i-a aplicat amenda a ținut să transmită, prin intermediul rețelei de socializare, un mesaj pentru toți tinerii șoferi.

„«Mă bucur că ești în viață».


Acestea au fost primele mele cuvinte pe care i le-am rostit acestui tânăr șofer care a fost «top speed» pe ziua de azi cu viteza de 229km/h. I-am explicat riscurile de a face slalom printre TIR-uri și ce se poate întâmpla dacă se lovește la viteza aia, cum se va dezintegra corpul lui în zece direcții diferite de nu îl va putea recunoaște familia lui. A înțeles mesajul meu, cel puțin așa cred. Noi nu suntem dușmanii voștri, aia trebuie să înțelegeți toți. Misiunea noastră prioritară este viața voastră, a tuturor. Dacă voi muriți, pentru noi se cheamă misiune eșuată. Nu ne mărește nimeni salariul dacă aducem o roabă de amenzi, nu ne face nimeni statuie. Noi suntem ai voștri ai societății românești. La final, și-a primit sancțiunea cu seninătate, am plecat împăcați fiecare, dupa o strângere de mână, din care sper că a înțeles ceva bun. Ajutati-ne să vă protejăm viața. Aveți grijă de voi”, a scris agentul Valer Kovacs pe Facebook.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.