Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte al PSD, nu s-a arătat impresionat de un sondaj apărut recent, care îl dădea pe fostul edil-șef Nicolae Robu câștigător la Primăria Timișoara în orice variantă în care ar candida. „Eu m-am uitat la votul politic. Îmi lasă mari semne de întrebare. Chiar și pe acest sondaj sunt cam la egalitate cele trei forțe politice pe Timișoara, doar că mi-e greu să cred asta cu cei care au pierdut și se reîntorc”, a declarat astăzi Grindeanu, care a fost în trecut ales local atât la Timișoara, cât și la Consiliul Județean Timiș, unde a fost chiar președinte.
Acesta a spus că, pentru următoarele alegeri locale, PSD Timiș și a PSD Caraș-Severin au misiunea de a recâștiga consiliile județene.
De asemenea, filiala Timiș ar trebui ca până la finalul anului să facă strategia și să-și găsească cei mai buni candidați pentru CJT și Primăria Timișoara.
„Am mai învățat ceva, să facem de fiecare dată propriile sondaje. O să le facem în perioada următoare, astfel încât să vedem o realitate exactă (…) Sarcina PSD Timiș și a PSD Caraș-Severin este de a recâștiga consiliile județene. Spun acest lucru ca prim-vicepreședinte al PSD. Că prietenii mei, colegii, organizația din care fac parte, pentru că sunt membru, nu am altă funcție la PSD Timiș, sunt în perioada în care au alegeri interne și își construiesc echipa pentru a câștiga alegerile din 2024, e foarte bine. Sunt convins că în această toamnă, chiar dacă se duce așa, mai spre sfârșitul anului, PSD va ieși cu variantele posibile și pentru CJ Timiș, și pentru Primăria Timișoara. Folosesc prilejul ca să le trasez această sarcină, din postura de prim-vicepreședinte”, a mai declarat Sorin Grindeanu.
Foto: Arhivă