Tânăr reținut după ce a furat sticle cu băutură dintr-un magazin, în...

Tânăr reținut după ce a furat sticle cu băutură dintr-un magazin, în miez de noapte

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au reținut ieri un bărbat, în vârstă de 24 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

„În fapt, la data de 19 ianuarie, în jurul 01:00, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în cursul aceleiași nopți, persoane necunoscute ar fi pătruns într-o societate comercială, situată pe strada Gheorghe Lazăr din municipiu, de unde ar fi sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice. Ajunși la fața locului, polițiștii, împreună cu agentul de pază, au depistat în proximitatea societăți comerciale un bărbat, în vârstă de 24 de ani, bănuit de săvârșirea faptei, acesta fiind condus la sediul secției de poliție pentru audieri.


Prejudiciul a fost recuperat în totalitate”, a transmis IPJ Timiș.

În urma probatoriului administrat în cauză, bănuitul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.