Noi controale la proprietarii de câini periculoşi din Timişoara. Ce nereguli s-au...

Noi controale la proprietarii de câini periculoşi din Timişoara. Ce nereguli s-au constatat

1
DISTRIBUIȚI

Poliţia Locală Timişoara, alături de IPJ Timiş – Biroul Protecţia Animalelor, cu reprezentanţi ai Primăriei Timişoara şi ai firmei Danyflor au organizat o nouă acţiune la proprietarii de câini din cartierele nordice ale oraşului. Şi de această dată au fost sesizate o serie de nereguli, amenzile acordate ridicându-se la 11.100 de lei.

S-a verificat iarăşi modul în care proprietarii de câini respectă legislația în vigoare referitoare la deținerea și îngrijirea câinilor.


„De această dată s-a acționat în zonele Calea Lipovei, Calea Aradului și Mehala. Au fost aplicate un număr de patru sancțiuni, în valoare totală de 11.100 lei pentru lăsarea în libertate a animalelor de companie, nedeclararea câinilor periculoși și nerespectarea prevederilor legale privind sterilizarea patrupedelor, fapte prevăzute de Legea 61/1991, OG 55/2002, OUG 155/2001, unor posesori de câini de pe străzile Aleea Viilor și Armoniei”, se arată în comunicatul PLT.

Poliţia Locală a anunţat că au fost verificate şi două societăți comerciale, de pe Aleea Viilor, din fața cărora au fost ridicați de către reprezentanții firmei de ecarisaj Danyflor doi câini, despre care reprezentanții firmelor au declarat că nu sunt ai lor, patrupedele pe care le dețin şi pentru care au acte, fiind legate în interior. Astfel de acţiuni vor mai avea loc conform autorităţilor.

1 COMENTARIU

  1. Sa vina si in Dumbravita, la grajdurile de langa fabrica Bontimes! Pe langa o herghelie de cai , proprietarul are si una de caini neinregistrati, de zici ca si-a facut propriul adapost de animale in centrul comunei! Macar daca tot dau amenzi cei de la Politie, sa-si faca norma rapind! Politia locala din Dumbravita nu raspunde la nici o reclamatie deoarece sunt in relatii cordiale cu proprietarul de grajduri acesta fiind un bun amic al primarului Bugarin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.