Zeci de cetățeni străini, prinși în timp ce încercau să treacă ilegal...

Zeci de cetățeni străini, prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de vest. Un olandez ascundea un turc în portbagaj

0
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 33 de cetăţeni din Bangladesh, Egipt și Turcia care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-o autoutilitară condusă de un cetățean din Republica Moldova.

„În data de 18 februarie 2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean din Republica Moldova, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculată în România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, paleți pentru o societate comercială din Austria. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 32 de cetăţeni străini”, a transmis Poliția de Frontieră.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh și Egipt ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

De asemenea, tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, polițiștii de frontieră au efectuat controlul amănunțit asupra unui autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean olandez.


În urma verificării, a fost descoperit, în portbagajul autovehiculului, un cetățean străin. La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoana în cauză este cetățean din Turcia, ce a intrat în România în baza documentelor personale.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru șofer, trecere frauduloasă a frontierei de stat și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.